ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Că se vorbește mult, că se vorbește puțin despre cauza deceselor subite, toată lumea, absolut toată lumea știe cauza lor reală și simte amploarea dezastrului, până și cei mai fanatici susținători ai „științei”, indiferent ce spun.

Ei știu și le e frică, asta e tot ce contează. Și contează nu în spirit de revanșă, că aia este o prostie, contează în sensul că un val de fanatism cu apucături naziste pe tema procedurilor medicale obligatorii nu se mai poate forma degrabă. Sigur, prudența vă face pe mulți să credeți altfel, dar nu, nu mai poate fi generat degrabă un asemenea val.

Oare la ce mai folosește acum cenzura nebunească aplicată subiectului morților „din orice altă cauză”? Cineva chiar își imaginează că nu sesizăm cum ne dispar oamenii? Nu neg nivelul impresionant de prostie al fabricanților și promotorilor genocidului, dar chiar până la nivelul ăsta de tâmpeală sunt sigură că nu se poate coborî decât în condiții de disperare trecută de extremele gestionabile medicamentos. Iar disperarea lor tradusă prin cenzură ar trebui să vă sperie mult mai mult decât cazurile apărute în presă pe tema fierbinte, pentru că ea dă măsura factorului de multiplicare în realitatea anonimatului și de la o zi la alta.

Morțile „subite” apărute în presă au început de la un caz la câteva zile și au ajuns la câteva cazuri pe zi. Spre deosebire de morții din „pandemie”, semnalați preponderent statistic, neverificabil, morții de acum apar mereu cu nume, prenume, fotografii, o scurtă poveste despre viața lor și una și mai scurtă despre moartea lor „subită”. Nu despre toți aflăm din presă, pentru că e greu de adunat toate cazurile, însă aflăm de la familiile lor, dacă nu sunt chiar din familiile noastre.

Pe morți îi știm nominal, doar criminalii mai trebuie identificați.

GURA AURITĂ

Medicul Adrian Marinescu avertizează că a crescut cu 30% numărul pacienților cu HIV/SIDA față de perioada anterioară pandemiei și pune fenomenul pe seama faptului că lumea nu s-a mai adresat spitalelor în cei doi ani.

Două probleme:

1. Mai există și alte ipoteze referitoare la aceste evolulții negative, care identifică suprapunerea momentului de la care s-a declanșat această explozie a bolilor grave peste momentul lansării borșurilor magice pe piață.

2. Dacă luăm de bună explicația medicului Adrian Marinescu, lucrurile sunt chiar mai îngrozitoare, pentru că în prima ipoteză vina este în principal a producătorilor de borșuri și doar în subsidiar a celor care, necunoscându-le efectele, au dat garanții pentru ele și au îndemnat, presat sau obligat lumea să se supună experimentului, dar în a doua ipoteză vina este a tuturor celor care au pus umărul la inventarea și implementarea măsurilor care, sub pretextul că salvează omenirea de o gripă cu mortalitate de 0, ...%, iată, au produs această evoluție galopantă a unor boli infinit mai grave. Căci spitalele într-adevăr au devenit inaccesibile sau greu accesibile în cei doi ani pentru persoanele care purtau o singură vină, aceea că nu sufereau „de ce trebuia”.

De câte ori își deschid gura specialiștii „oficiali”, de atâtea ori le ies pe gură mărturisiri despre rolul pe care l-au avut în producerea catastrofei pe care o vedem la nivelul sănătății publice.