Florin Șinca: TRĂIM BINE. Dumnezeu să-l ierte pe camaradul Laurențiu Mităchescu!
De la o vreme, ne ,,dispar” oameni din agenda telefonică. Și nu ne sunt neamuri, ori apropiați; ne sunt amici, cunoștințe, uneori colegi de profesie, cu care, de voie, de nevoie, petrecem aproape mai mult decât cu familia. Că așa e viața.
De cel care ne e alături prin forța împrejurărilor depinde reușita unei operațiuni, secretul de mormânt al unei acțiuni asupra unei grupări de recidiviști violenți, uneori depinde viața noastră, dacă mai ajungem teferi la nevastă și copii.
Ne ,,pleacă” unii camarazi dintre noi și atunci, poate atât de târziu, ne dăm seama de fragilitatea vieții...
Unul dintre aceștia a fost Laur, pentru noi toți, Moșu.
Eu l-am cunoscut la Direcția Operațiuni Speciale din IGPR. Sportiv, fără vicii, cu constituție de atlet, era mereu plin de viață, optimist, pus pe glume și ne molipsea chiar și în momentele cele mai grele cu sufletul său sincer, cu voia bună.
Care-i acela care poate spune că Laur l-a supărat vreodată?
A fost sufletul petrecerilor (cu decență), inimos, harnic, omul legii, credincios, hotărât și dedicat.
De azi, Laur nu mai e. O boală gravă ni l-a luat în ritm de galop și l-a trimis spre veșnicie.
În aceste vremuri de parșivă, intensă și continuă manipulare, taman acum cu războiul la frontieră (!), când militarii sunt atacați, ocărâți, huliți, puși la stâlpul infamiei, e vremea să tragem un semnal de alarmă. Ne-au asimilat lipitorilor, asistaților social, celor cu dizabilități. Am ajuns să ne cerșim drepturile unei clase politice puse pe căpătuială, trădătoare, ignorante și mizerabile.
Nu fac acum statistici să vă zic de speranța de viață în poliție, că e jale! Mor oameni din toate profesiile, o să spuneți.
Dar cum se face că de așa trai bun în poliția asta, de câțiva ani, cel puțin, dau ortul popii mulți colegi, pe capete? Se duc după ce abia au înșirat pe mosorul vieții câțiva ani ,,în rezervă”.
Se sting – uneori în tăcere, neștiuți – mulți dintre cei abia trecuți de 50 de ani, care au muncit în Operativul Poliției Române! Galben de grași, ghiftuiți, trai pe vătrai, ca pașa, dă-i în mă-sa de îmbuibați, sug sudoarea poporului, că doar nu ridică pietre de moară ori s-au spetit muncind!?
S-a mai dus un camarad.
Veșnică pomenire, Laurențiu Mităchescu!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Marius Mioc: Atacul de cord – arma serviciilor secrete (VIDEO)
Încă 10 (zece) ani de Război în Ucraina... Cum va fi driblat Trump
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Laurențiu Mităchescu
Organizații: Poliția Română
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (5)