KITSCHUL AFI COTROCENI. Împielițații fac ce știu mai bine: râd!
CUVÂNTUL CITITORULUI
După atacurile în forță de anul trecut executate de uneltele sale politice, medicale și polițienești-administrative (închiderea bisericilor, a școlilor, a teatrelor și a tuturor sălilor de spectacole, restricționarea pelerinajelor, a întrunirilor, a călătoriilor etc.) continuate pînă la ora la care scriu prin schimonosirea magic-satanistă a chipurilor omenești, dracii de aiurea inițiatori ai „noii ordini mondiale" prin motoarele turate la maximum ale „corectitudinii politice" și-au mobilizat frații autohtoni să ia în rîs Biserica Ortodoxă organizînd o expoziție la AFI Cotroceni.
Nefiind creatori, ci dintotdeauna paraziți ai creației divine, adversari ai Adevărului și de aceea batjocoritori mai ales la adresa celor sfinte dar, în general, și a majorității valorilor umane – tradiția, credința, onestitatea, castitatea, familia, școala, spitalele ș.a.m.d. –, diavolii și-au aflat mereu slugi vrednice. Populația covidică în loc să se revolte, rîde, adusă înadins la stadiul semigîndirii consumeriste prin mass-media și prin poluarea de toate felurile (de la aditivii alimentari și pesticide pînă la vaccinuri și antenele 5G). Fiindcă dracii știu cel mai bine să rîdă de cei înșelați chiar de ei, rîd și-acum dindărătul unor texte inepte și ale unor poze colorate autodefinindu-se: „Kitsch Museum". Cu un prenume paradoxal creștin, proprietarul expoziției face parte dintre susținătorii platformei ateiste și „progresiste" „Republica". Neputînd excela în domeniul artistic, face și el ce poate: produce și consumă el însuși kitsch, tinzînd prin aceasta să se identifice existențial la acest jalnic nivel.
N-am încurajat niciodată în vreun fel kitsch-ul. Sînt de acord că există încă destulă incultură în România și, ca urmare, există o suficientă cerere de marfă kitsch, exemplul cel mai la îndemînă fiind producția de măști încurajată meschin și neștiințific de „specialiștii" agreați oficial. À propos de kitsch, îmi aduc aminte îngrozit, bunăoară, de un afiș publicitar cu fotografia lui Mihai Eminescu îmbotnițat! Ca pedagog afirm că doar educația făcută de oameni înalt calificați, responsabili și patrioți poate stăvili asaltul prostului gust. Rîsul gros, batjocura, înjurătura, disprețul nu fac parte din arsenalul pedagogiei. Dracii n-au fost, nu sînt și nu vor fi în veci pedagogi; ei doar rîd – atîta pot.
Mi-e sincer milă de aceia care au gîndit, au organizat și au concretizat mizerabila expoziție cu pricina fiindcă nu conștientizează încă prețul pe care li-l vor cere diavolii care i-au pus la o asemenea trebușoară. Îi compătimesc și pe aceia care manifestă aprobare ori nepăsare pentru demersul de la AFI Cotroceni. Din fericire, spre cinstea lor, au reacționat bărbătește purtătorul de cuvînt al BOR, George Simion și prof. Cătălin Raiu. Sper ca numărul acestora să sporească pentru a se descuraja astfel de manifestări sfidătoare la adresa creștinilor ortodocși încă majoritari în România.

București, miercuri 10 făurar 2021
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Secțiuni: Opinii
Locații: București
Subiecte: anticreștinism Biserica
Organizații: AFI Cotroceni mall Biserica Ortodoxă Română
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)