LA LOC COMANDA! Judecătorii CCR au hotărât, în unanimitate, că revocarea din funcția de Avocat al Poporului a Renatei Weber este neconstituțională
Din fericire, nicio structură efemeră a Parlamentului - „al meu” sau „al serviciilor” (străine) - nu poate vota chiar orice li se impune din partea liderilor-marionete ai partidelor.
După cum era normal, dar nu și de așteptat, CCR a hotărât că revocarea din funcția de Avocat al Poporului a doamnei Renate Weber este neconstituțională!
Pe de-o parte, reparația unei injustiții sfidătoare aduce o rază de speranță că nu e chiar totul pierdut, pe de altă parte, unanimitatea deciziei CCR indică faptul că semnalele externe au fost percepute și de cei cu pronunțate simpatii progresiste, doritori de dictatură, astfel încât acea rază pare a prevesti o lumină mai puternică.
Sigur că votul era firesc în condițiile în care Constituția nu prevede vreun mecanism de revocare al Avocatului Poporului și nici posibilitatea ca Parlamentul să „respingă” (?) rapoartele anuale ale acestuia, dar, într-o societate în care însuși Președintele încalcă repetat Constituția, orice era posibil.
CAPITOLUL IV
Avocatul Poporului. Numirea și rolul
ARTICOLUL 58
(1) Avocatul Poporului este numit pe o durată de 5 ani pentru apărarea drepturilor și libertăților persoanelor fizice. Adjuncții Avocatului Poporului sunt specializați pe domenii de activitate.
(2) Avocatul Poporului și adjuncții săi nu pot îndeplini nici o altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior.
(3) Organizarea și funcționarea instituției Avocatul Poporului se stabilesc prin lege organică.
Exercitarea atribuțiilor
ARTICOLUL 59
(1) Avocatul Poporului își exercită atribuțiile din oficiu sau la cererea persoanelor lezate în drepturile și în libertățile lor, în limitele stabilite de lege.
(2) Autoritățile publice sunt obligate să asigure Avocatului Poporului sprijinul necesar în exercitarea atribuțiilor sale.
Raportul în fața Parlamentului
ARTICOLUL 60
Avocatul Poporului prezintă celor două Camere ale Parlamentului rapoarte, anual sau la cererea acestora. Rapoartele pot conține recomandări privind legislația sau măsuri de altă natură, pentru ocrotirea drepturilor și a libertăților cetățenilor.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Marius Mioc: Atacul de cord – arma serviciilor secrete (VIDEO)
Încă 10 (zece) ani de Război în Ucraina... Cum va fi driblat Trump
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Justiție Armată Servicii Opinii
Persoane: Renate Weber
Locații: România
Organizații: Avocatul Poporului Curtea Constituțională a României (CCR) Parlamentul Romaniei Statul Paralel
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)