LOVITURA DE GRAȚIE. Ce se întâmplă în spatele morților din spitale și a pseudo-pandemiei?
Ce se întâmplă în spatele morților din spitale și a pseudo-pandemiei?
Astăzi asistăm la preluarea puterii în România de către un partid progresist, care la nivel general nu are 3% sufragii (USR-PLUS, cu Cioloș ca viitor lider agreat de forțele externe - practic PLUS a asimilat USR-ul).
Sprijinul pentru această lovitură de stat globalistă este dat de serviciile secrete trădătoare conduse de gen. Coldea, puse în slujba corporațiilor, al președintelui României, un pion globalist ANTICREȘTIN („fanatici religioși”) și ANTINAȚIONAL, care continuă linia securistului machiavelic Băsescu, al părților trădătoare (progresiste) din PNL conduse de unealta Cîțu și a presei globalist-securiste.
Acesta este Statul Subteran.
Desigur, iudele intelectuale, conservatorii caviar, pactizează prin tăcere sau chiar sprijină vocal tranziția spre guvernul mondial.
Imbecilii utili #rezist sunt deja o masă de manevră care răspunde pavlovian la impulsurile serviciilor, iar cei care s-au trezit le este rușine să se pună împotriva curentului și să recunoască faptul că au fost proști. Nucleul dur va fi folosit ca berbece împotriva Bisericii.
Scopul: destructurarea morală a societății, implozia completă a sistemului de sănătate (fagocitarea banilor de către entități private) și a școlii, vinderea părților din economie care asigură o foarte fragilă securitate și suveranitate (NuclearElectrica, Hidroelectrica, pământul arabil rămas, CEC-ul etc).
Partidele au fost confiscate, o mare parte din servicii, nu mai avem armată națională. Economia și finanțele sunt în mâna corporatocrației.
Ce va urma?
Atacul concentrat, inclusiv din interior, asupra BOR (care nu sprijină suficient lupta împotriva Covid), o instituție „medievală” (tradițională), singura la această oră mică a istoriei care mai vertebrează națiunea și are în grijă sufletele credincioșilor;
și destructurarea Statului.
Ce face românul în acest asfințit al umanității?
Comentează pe rețele, stă cu mască în parcuri, se bagă în casă la ora 8 seara trei zile pe săptămână, se uită la televizor, cârcotește - deci acceptă dictatura politico-medicală.
Cu mici excepții, se supune.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Marius Mioc: Atacul de cord – arma serviciilor secrete (VIDEO)
Încă 10 (zece) ani de Război în Ucraina... Cum va fi driblat Trump
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Opinii
Locații: România
Subiecte: #Rezist anticreștinism atacarea Bisericii destructurarea morală a societății destructurarea statului devalizarea economiei naționale Guvern mondial presa guvernamentală Privatizarea sănătății în România Statul profund
Organizații: Biserica Ortodoxă Română CEC Bank Hidroelectrica Nuclearelectrica Partidul Național Liberal (PNL) PLUS (Partidul Libertății Unității și Solidarității) Uniunea Salvati România (USR)
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)