Mihai Tîrnoveanu: În statul artificial Republica Moldova, România trebuie să înceapă acte de reunificare
În statul artificial Republica Moldova, România nu trebuie să facă ca până acum acte de filantropie sau propagandă UE, ci acte de reunificare.
Pentru ca procentul celor care vor reunirea să fie majoritar, măcar de acum încolo, fiecare leu donat sau investit, trebuie însoțit de un steag tricolor, adică de un program românesc desfășurat la nivel de stat, atât din punct de vedere cultural-educațional cât și politic.
Vă ajutăm economic, dar nu pentru a rămâne Republica Moldova, ci pentru a vă reuni cu Țara Mamă, aceasta este direcția corectă, care trebuie exprimată extrem de clar.
Condiții impuse pentru o programă scolară care să cuprindă istoria adevărată, condiții impuse pentru emisiuni pro unioniste la televiziuni și posturile de radio, înființarea unor televiziuni și radiouri în acest sens, condiții peste condiții pentru fiecare bănuț.
Rusia si-a făcut prea bine treaba în Basarabia, pentru fiecare centimetru cub de gaz și copeică amărâtă și-a impus om cu om în politică, a impus prim-miniștri, presedinți și în primul rând o propagandă desfășurată pe toate planurile, fără de care acei politicieni rusofili nu ar fi fost aleși.
România, cu sumele enorme de caritate tâmpă sau de idioțenie utilă, nu a impus mai nimic, sau ce a generat a fost total anapoda, rezultatul se vede.
Marea ”victorie”, tot socialistă și ea, este Maia Sandu, expresia perfectă a prieteniei ruso-ex-URSS-UE din Basarabia, Maia rămânând acum bineînteles pe ”rit vechi” marca Germania.
Pe de altă parte, într-o aproape altă ordine de idei, fiecare bănuț unguresc virat de guvernul Orban (susținut masiv financiar de Moscova) spre Transilvania, vine însoțit cu un steag maghiar, adică cu sute de programe economice și educațional-culturale pro-autonomie pe criteriu etnic.
Fiecare ”biscuit” unguresc dat ungurilor si familiilor mixte din România are pe el vopsit steagul Ungariei, țara vecină știind cum să lupte pentru teritorii care din punct de vedere istoric nu sunt ale lor, în schimb România nu vrea să le redobândească pe cele care îi aparțin de drept, referindu-mă aici atât la Basarabia, cât și pe cele ce aparțin Ucrainei sau Serbiei.
Suntem prinși într-un clește al intereselor străine, de către state și entități supra-statale. Soluția este un stat cu adevărat românesc, generat de o conștiință națională capabilă să producă o clasă politică și civică care să tindă măcar spre Reperul Mihai Eminescu. Nu este ceva imposibil de atins, ne trebuie ”doar” ceva curaj în a spune NU atunci când este cazul și mai ales DA pentru România.
Avem atâtea avantaje geopolitice, atâtea resurse masive, ce încă nu sunt toate în mâna străinilor, avem o Istorie și atâta sânge vărsat pentru ea, nu suntem o țară minoră, ci cu politicieni mici.
Aveți Nădejde, ne vom ridica!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Persoane: Maia Sandu Mihai Tîrnoveanu
Locații: Basarabia Republica Moldova România România Mare
Subiecte: Unirea Basarabiei cu România
Organizații: Guvernul Republicii Moldova Guvernul României
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)