Mihai Tîrnoveanu: În timp ce statuile unor mari români sunt interzise pe teritoriul României, la Odorheiu-Secuiesc se va ridica în luna mai, statuia lui Csanady Gyorgy, directorul Radioului Maghiar al regimului Mikloș Horthy
În timp ce statuile unor mari români sunt interzise pe teritoriul României, la Odorheiu-Secuiesc se va ridica în luna mai, statuia lui Csanady Gyorgy, directorul Radioului Maghiar al regimului Mikloș Horthy, soldat cu sute de mii de victime în timpul ocupației horthyste din Transilvania.
Csanady este autorul ,,imnului secuilor”, adoptat în urmă cu câtiva ani de către Consiliul Național Secuiesc, ca imn al așa zisului Ținut Secuiesc. Respectivul autor, pe lângă faptul că a susținut prin funcția ocupată propaganda totalitară si antiromânească a lui Horthy, a înființat și condus Asociația Studenților Secui, organizație ce a militat împotriva urmărilor Tratatului de la Trianon pe întreaga perioadă interbelică.
Așadar cum se face că statuiile asupritorilor românilor au voie să se ridice pe teritoriul statului român? Mai avem de a face cu un stat român, sau cu unul ce lucrează de fapt împotriva românilor?
Întrebare retorică, bineînțeles, atât timp cât ”șeful” statului a inaugurat la Sibiu statuia unuia ce a reprezentat un alt regim de ocupație. Vom reveni la Sibiu, vom fi prezenți și la Odorheiu-Secuiesc. Până atunci, Asociația Calea Neamului va sesiza oficial în scris instituțiile în ceea ce privește chestiunea de la Odorheiu-Secuiesc, pentru a nu se zice mai apoi că n-au știu...instituțiile fiind preocupate de prelungirea la nesfârșit a stării de alertă și a certificatului verde, precum si de vânzarea ultimelor active ale unui stat care se sinucide pe zi ce trece pe toate planurile.
Ideea este că poporul român nu are de gând a se sinucide împreună cu un stat ce nu-l mai reprezintă de foarte mult timp, ci are de gând să lupte. O vom face! Cu Dumnezeu înainte!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Secțiuni: Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Horthy Miklos
Locații: Odorheiul Secuiesc Sibiu
Subiecte: Crimele armatei lui Horthy statui
Organizații: Asociația Calea Neamului
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)