Mihai Tîrnoveanu: Mai mare mândria, patru elevi ai burselor Români pentru Români sunt acum studenți!
Bursele Români pentru Români, Calea Neamului, Grai Străbun împreună cu românii din țară si diaspora, pentru elevii școlilor cu predare în limba română din Covasna, Harghita, Mureș, Satu-Mare. Fondurile se strâng în contul special deschis pentru acest scop la BRD: RO77BRDE080SV91101760800, Asociatia Calea Neamului. Bursele se dau de trei ori pe an si sunt de 500 lei pentru fiecare copil.
Am început acum doi ani, în prezent avem deja patru elevi care au devenit studenți, Maria, Ionuț, Alexandra și Julieta. Nu ”renunțăm” la ei, le vom acorda burse pe toată perioada studiilor universitare, căci merită cu prisosință.
La începutul lui septembrie ne-am făcut datoria către 13 copii, vedeți postarea din 15 septembrie, iar în urmă cu câteva zile am dăruit bursele pentru încă 19 elevi (vedeți foto în primele comentarii din extrasele de cont).
Până la finalul lunii, cu ajutorul lui Dumnezeu, vom face plățile pentru ceilalți copii (cu totul 50 înscrisi până acum) și pentru încă zece elevi noi care sunt înscriși în programul nostru. Avem nădejdea că toți acesti tineri vor urma diferite universități, sau școli postliceeale, asigurându-i în acest sens de sprijinul nostru pe viitor.
Îi vom îndruma de asemenea ca după terminarea studiilor să vină să profeseze în județele lor de baștină, acolo unde este mai mare nevoie de români. Îi vom sprijini și atunci. Acesta este programul nostru, deocamdată relativ ”mic” dar concret. Este mic pentru că cuprinde acum ”doar” 60 de tineri, este însă mare pentru că va fi mare pe viitor un model aplicat pe scară largă de sprijinire a identității naționale acolo unde aceasta este cel mai greu atacată. Este mare pentru că bucuria și speranța acestor copii este mare, atunci când simt solidaritatea și recunoștința noastră pentru faptul că fac cinste învățământului în limba română, mai ales acolo unde acesta se vrea a fi desființat.
Fiecare copil care răspunde Prezent în limba română într-o unitate de învățământ din Harghita, Covasna, Mureș, Satu-Mare ar trebui să fie obiectiv strategic național, cu atât mai mult cei care au rezultate bune, care se țin de carte și au măcar un ”strop” de patriotism instinctiv în ei.
Împreună, cu toții, sprijinindu-ne unii pe alții, ridicând Țara, mergem cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Este publicul pregătit pentru adevărul despre vaccinurile Covid?
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Marius Mioc: Atacul de cord – arma serviciilor secrete (VIDEO)
Încă 10 (zece) ani de Război în Ucraina... Cum va fi driblat Trump
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Secțiuni: Educație Opinii Prima pagină
Persoane: Mihai Tîrnoveanu
Subiecte: burse scolare Burse studenți Școli în limba română
Organizații: Asociația Calea Neamului
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)