Mihai Tîrnoveanu: Sâmbătă, ora 16:30, organizațiile românești se vor uni în cele din urmă la Fântâna din Piața Universității, locul unde s-au desfășurat și până acum protestele.
Vom transmite tuturor ambasadelor și Europei, din acest loc central și simbolic al Capitalei, că România este o țară creștină și ori de câte ori Sărbătorile noastre ortodoxe vor fi batjocorite, Reacția Națională nu va întârzia să apară, pașnică și demnă!
Primăria București a avizat favorabil parada lb@gt pe Calea Victoriei cu punct final Piața Universității, paradă care se va desfășura chiar în timpul slujbei Prohodului Maicii Domnului, cu o zi înainte de sărbătoarea Sfintei Marii.
Respingem orice fel de ideologie de extremă stânga care ataca valorile noastre milenare, care intră cu bocancii în tot ce avem mai sacru, mai sfânt.
La asemenea agresiuni fățișe întotdeauna va exista o reacție masivă, căci nu ne oprim, ci mergem împreună cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Trump – Al doilea Pact cu Diavolul: După Covid, Războiul...
La 38 de ani de la Cernobîl, Zelenski se dă de gol
Homo Blănosus: Marea Resetare se transformă în Desen Animat
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Noul comunism cu față climatică. Analiză înspăimântătoare a documentelor UE realizată de Prof. dr. av. Gheorghe Piperea și Arina Vasilescu, de la Piperea & Asociații: UNIUNEA EUROPEANĂ, CARBONUL ȘI NOI
Recomandările noastre
Secțiuni: Opinii
Persoane: Florin Cîțu Klaus Iohannis Nicușor Dan
Locații: București
Subiecte: dreptul de a protesta
Organizații: Asociația Calea Neamului
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)