de antropolog Jacques Pollini (foto), cercetător asociat la Universitatea McGill din Montreal, Canada [articol original, în limba franceză]

Pe toată planeta, oamenii discută dacă vor fi vaccinați împotriva COVID-19. Este o dezbatere sau un război de tranșee? Se pare că suntem mai mult în a doua situație. Cum să ieși? Cum putem stabili, în sfârșit, un dialog care să permită tuturor să facă o alegere în cunoștință de cauză? Mi se pare că, pentru a ieși din impas, trebuie să ne dăm seama că apar două întrebări distincte, dar conexe: cea a eficacității și siguranței vaccinurilor, care este o întrebare științifică, și cea a încrederii în factorii de decizie, care este o problemă politică.

Pentru prima întrebare, doar o mână de indivizi pot răspunde. Un cetățean obișnuit nu are abilitățile tehnice pentru a judeca dacă vaccinurile COVID-19 vor fi eficiente și inofensive sau nu. Alegerea noastră se poate baza deci numai pe răspunsul pe care îl dăm la a doua întrebare, adică pe încrederea noastră în factorii de decizie.

Această întrebare apare într-un mod deosebit de acut, deoarece tehnologia utilizată în aceste vaccinuri este nouă. Acestea sunt vaccinuri ARN, adică fragmente de cod genetic vor fi injectate în corpul nostru, obiectivul fiind acela ca proteinele virale codificate de acest ARN sa fie produse de celulele corpului nostru, declanșând astfel un răspuns imun (Ulmer et al. 2012).

Această tehnologie ridică multe întrebări, în special cu privire la riscul ca fragmentele de ARN conținute în vaccinuri să fie transcrise în ADN și să devină parte a genomului nostru (Velot 2020). Integrarea codului genetic străin în ADN-ul celulelor gazdă este un fenomen obișnuit, dovadă fiind faptul că ADN-ul uman conține secvențe moștenite de la viruși. Cercetătorii au descoperit deja ARN-uri himerice umane / SARS-CoV-2, sugerând că fragmente de ARN din SARS-CoV-2 (virusul care transmite COVID-19) au fost transcrise și integrate în ADN din celule umane (Zhang și colab. 2020). Prin urmare, acest risc asociat vaccinurilor cu ARN nu este ceva nou.

Un lucru este nou, totuși. În natură, integrarea fragmentelor de coduri genetice străine genomului uman nu este legată de intenția umană. Este rezultatul întâmplării sau al necesităților naturale, în timp ce, odată cu vaccinarea, devine posibil să se aleagă ce cod să se injecteze și pe ce populație să se injecteze. Vaccinul ARN și terapiile genetice în general permit, prin urmare, modificarea intenționată a codului genetic uman. Ingineria intră într-o nouă eră în care nu se mai referă doar la transformarea mediului uman, ci se poate lega de natura umană, de identitatea noastră genetică. Aici se află schimbarea fundamentală și ridică întrebări etice care sunt trecute cu vederea în dezbaterile în curs despre vaccinuri.

Desigur, asta nu înseamnă că vaccinurile COVID-19 ne vor modifica genomul sau că cei care le-au proiectat au această intenție. Dar aproape nimeni nu are competența tehnică sau autoritatea legală pentru a verifica aceste două puncte. Prin urmare, ne rămâne încrederea, acordată sau nu factorilor de decizie și celor care au dezvoltat aceste vaccinuri, pentru a ne ghida decizia.

Pe de altă parte, impactul asupra genomului nostru este doar una dintre posibilele probleme. Facilitarea infecției de către anticorpii (formați) după vaccinare (Lee și colab. 2020), fenomen deja observat în cazul vaccinului împotriva febrei dengue (Normile 2017) și care poate duce la forme mai grave ale bolii, este adesea discutat. Rețineți că, dacă ar avea loc o astfel de facilitare a infecției, oprobriul ar fi, fără îndoială, aruncat pe cei nevaccinați, deoarece ar facilita circulația virusului și, prin urmare, reinfectarea. Un alt risc ar fi dezvoltarea patologiilor imune în cazul reinfecției cu virus după vaccinare, fenomen observat la șoareci (Tseng și colab. 2012). Riscul de reacție autoimună la proteinele placentare, care ar putea provoca sterilitate, a fost, de asemenea, menționat, datorită similarității dintre anumite proteine ​​virale și placentare. Lista riscurilor posibile este, fără îndoială, mai lungă și unii medici consideră că garanțiile oferite de studiile efectuate de producătorii de vaccinuri nu sunt nicicum suficiente.

În cele din urmă, aceasta nu este prima controversă legată de vaccinuri. Problema legăturilor dintre autism și vaccinuri nu a fost încă clarificată și atâta timp cât informatorul Thompson, care a expus mascarea acestei probleme de către autoritățile responsabile de sănătate din Statele Unite, nu va fi convocat la Congresul SUA unde va depune mărturie sub jurământ, nu se poate stabili încrederea în vaccinuri și în companiile care le fabrică. Un alt caz nerezolvat se referă la vaccinurile împotriva poliomielitei, administrate în India cu sprijinul Fundației Bill Gates, care ar fi provocat paralizie la aproape 500.000 de copii (Dhiman și colab. 2018). Un vaccin împotriva dengue dezvoltat de SANOFI și Institutul Pasteur a cauzat, de asemenea, decese în Filipine, datorită facilitării infecției cu anticorpi, fenomen menționat mai sus.

Orice argument în favoarea vaccinurilor COVID-19, auzit în mass-media, organele de decizie sau pe rețelele sociale, care ar consta în invocarea argumentelor tehnice sau științifice pentru a ne convinge că aceste vaccinuri sunt sigure, este, prin urmare, irelevant, deoarece motivația centrală este cea a încrederii – încredere care se pierde și aceasta din motive întemeiate. Fără această încredere, aceste argumente tehnice nu pot duce decât la polemici sterile in virtutea cărora practic nimeni, chiar nimeni, nu poate decide cu adevărat. Personal, ca mulți cetățeni, nu am această încredere. Deci nu mă voi vaccina. De ce nu am această încredere? Din motivele menționate mai sus, dar și pentru că, timp de 10 luni, guvernul nostru a demonstrat o incompetență totală în această epidemie, consiliul său științific fiind anti-științific prin negarea sau ignorarea realizărilor științei. Și pentru că algoritmii rețelelor sociale și „verificatorii de fapte” au devenit instrumente de cenzură și propagandă care mențin administrațiile și mass-media noastre în continua negare a faptelor raportate de știință.

Pentru a ilustra această negare a faptelor științifice, voi aborda problema tratamentului precoce, pe care am urmarit-o îndeaproape. Până în prezent, mai multe tratamente timpurii împotriva COVID și-au demonstrat eficacitatea. Mai întâi a fost hidroxiclorochina combinată cu azitromicină și zinc; apoi azitromicină singură sau alte antibiotice; apoi ivermectina combinată cu doxiciclina; apoi prevenirea cu vitamina D sau chiar zinc; și, în cele din urmă, alte molecule dezvăluite recent, cum ar fi fluvoxamina (Lenze et al 2020) sau bromhexina (Ansarin et al 2020). Punctul comun al acestor abordări este că acestea constau în repoziționarea unor molecule ieftine și deja cunoscute, care nu sunt protejate de brevete și că tratamentele trebuie furnizate foarte devreme, de îndată ce primele simptome sunt declarate, pentru a avea maximă eficiență. Sute de publicații, a căror listă este disponibilă pe acest site, au arătat eficacitatea acestor tratamente, cea mai promițătoare fiind combinația azitromicină / hidroxiclorochină (Risch 2020) și ivermectină (Kory și colab. 2020), posibil asociat cu doxiciclina, un tratament despre care nu auzim nici de la autoritățile sanitare, nici de la mass-media. Potrivit acestor publicații, eficacitatea acestor tratamente este de așa natură încât, dacă ar fi utilizate, nu ar mai fi nevoie de carantinare generalizată sau vaccinare generalizată. Severitatea pandemiei COVID-19 ar deveni ca cea a unei epidemii de gripă. Din păcate, cenzura prin algoritmi pe rețelele sociale și discreditarea de către mass-media și „fact-checkers ” au făcut ca aceste rezultate să fie aproape inaudibile, în ciuda încercărilor de a face „verificarea faptelor” acestor „fact-checkers”!

Cum am ajuns acolo? Să nu fim naivi. Repoziționarea moleculelor nu generează profituri mari pentru industria farmaceutică, spre deosebire de moleculele noi, cum ar fi remdesivir, pe care a reușit să ni le vândă, în ciuda lipsei de dovezi asupra eficacității sale și, de asemenea, spre deosebire de vaccinuri. Această logică mercantilă, care a funcționat în timpul pandemiei și care ne-a lipsit de tratament, ducând la sute de mii de decese inutile, este o crimă împotriva umanității și cei responsabili trebuie aduși în fața justiției. Nu văd de ce aceeași logică nu ar funcționa în cazul vaccinurilor. Nu văd de ce industria farmaceutică nu și-ar pune profiturile în fața intereselor pacienților. Nu văd cum aș putea avea încredere în acești producători cu privire la siguranța produselor lor, mai ales că vaccinurile au fost dezvoltate foarte repede, iar efectele lor secundare pe termen lung nu au fost evaluate de vreme ce testarea lor a început acum doar câteva luni. Industria farmaceutică este cu totul exceptată la plata eventualelor despăgubiri pacienților afectați de produsele lor in SUA, unde aceasta practica a devenit deja norma, și va trebui să fie compensată de statele membre din Europa dacă apar anumite tipuri de probleme, nespecificate, în cadrul acordurilor speciale și în abatere de la regulile obișnuite legate de produsele medicale.

Deci, oricui încearcă să mă convingă să mă vaccinez împotriva COVID-19, voi răspunde, clar și simplu:

„Dacă vă îngrijorează sănătatea mea, dați-mi azitromicină și hidroxiclorochină sau ivermectină și doxiciclină și vitamina D și zinc, pentru că știu din publicații științifice și mărturii de la medici de renume internațional care susțin aceste tratamente că ele vor funcționa dacă am COVID-19, deci nu trebuie să fiu vaccinat. 

Dacă nu sunteți convins de ceea ce spun, iată lista publicațiilor pe acest subiect:  https://c19study.com/. 

Dacă încă nu sunteți convins, începeți lectura studiilor randomizate care testează aceste tratamente în medicina ambulatorie. Și dacă doriți ca oamenii să aibă încredere din nou în vaccinuri, mobilizați comisii independente de anchetă pentru a evalua posibilele lor legături cu autismul și pentru a permite denunțătorilor (whistleblowers) să depună mărturie sub jurământ. 

Și, în acest proces, solicitați implementarea unei vaste anchete internaționale cu privire la legăturile și conflictele de interese dintre industria farmaceutică și autoritățile publice”.

Ar fi multe de spus despre vaccinurile COVID-19, dar m-aș opri aici, deoarece aceste argumente, pe cât de simple sunt, mi se par irefutabile și suficiente pentru a justifica refuzul de a fi vaccinat.

Fără îndoială, conducătorii noștri nu vor dori să le audă, deoarece alegerea ivermectinei și doxiciclinei mai degrabă decât a vaccinurilor înseamnă eliminarea, în fracțiunea de secundă în care se face această alegere, a sute de miliarde de dolari în profituri pe care industria farmaceutică și acționarii săi se pregătesc să primească. Acești oameni vor face bineînțeles tot ce pot pentru a preveni orice fel de decizie împotriva vaccinurilor. Deci, sper că mulți dintre noi vom împărtăși această rezistență nu la vaccinuri (eu nu sunt absolut deloc un anti-vaccinist), ci la acest vaccin în acest context. Trebuie să-i facem pe liderii noștri să asculte de rațiune pentru a pune la dispoziția populației, în cele din urmă, și în mod masiv, tratamente împotriva COVID-19. Tratamente care, pe lângă faptul că ar face campaniile de vaccinarea inutile sau aproape inutile, ar facilita tratarea precoce a pacienților cu COVID-19, în special în aziluri de bătrâni unde aceștia continuă să moară nu din cauza COVID-19, ci din cauza erorilor factorilor de decizie și a comitetelor [de comunicare strategică] care nu și-au făcut timp să citească literatura științifică.

Traducere: Cuvântul Ortodox