Se înmulțesc informațiile despre negocieri secrete între Washington și Moscova. În același timp, toate semnele arată că războiul se va înteți și se va prelungi. Care este adevărul?

Într-un interviu pentru postul de radio BBC 4 difuzat în ziua de Anul Nou, secretarul general al NATO avertiza că războiul din Ucraina va dura mult și bine.

El afirma:

„Trebuie să ne pregătim pentru o lungă călătorie deoarece, așa cum ați remarcat, Rusia nu intenționează să renunțe la obiectivul său principal.”

La rândul său, Vladimir Putin recunoștea pentru prima dată, pe 7 decembrie, că războiul din Ucraina ar putea fi un „proces de lungă durată”.

În același timp, apar tot mai multe zvonuri despre negocieri între ruși și americani, peste capul lui Zelenski, pentru a pune capăt războiului.

Care este realitatea? Declarații precum cele ale lui Putin sau Stoltenberg spun adevărul sau au rolul de a întări poziția părților la masa negocierilor?

Geopolitologul francez François Martin crede cu convingere în prima variantă: războiul din Ucraina va fi unul de lungă durată.

Într-o analiză pentru Le Courrier des Stratèges, cu titlul „Nu va fi pace în Ucraina”, el aduce următorul argument: rușii nu au ce să ofere în schimbul păcii, iar americanii nu au nici un interes să încheie pace.

Un argument care ne aduce aminte că, după numai șase săptămâni de la invazia rusă, generalul american Mark Milley, șeful Statului Major reunit al armatelor Statelor Unive, avertiza că războiul va dura ani de zile. Poate chiar un deceniu.

Iată mai jos excepționala analiză a lui François Martin pe care am tradus-o pentru cititorii ActiveNews.

*

În ultima perioadă, au apărut voci care și-au exprimat speranța că în curând vom asista la începutul negocierilor dintre marii beligeranți, Rusia și SUA.

Este adevărat că Vladimir Putin a făcut câteva declarații în acest sens. Dar Lavrov s-a grăbit să precizeze că negocierile de pace trebuie să includă în mod obligatoriu menținerea proviciilor anexate în cadrul Federației Ruse și aplicarea principalelor prevederi ale acordurilor de la Minsk, adică denazificarea și demilitarizarea restului teritoriului ucrainean.

De partea sa, Zelenski - vorbind evident sub controlul SUA - a deschis ușile pentru negocieri, dar a precizat că acestea ar trebui să aibă loc după ce trupele rusești se retrag total de pe teritoriul ucrainean...

O propunere de negociere care, în realitate, este mai degrabă o provocare decât o deschidere reală.

În același timp, recenta vizită a lui Zelenski la Washington s-a soldat cu un nou ajutor de 45 de miliarde de dolari. Dovadă că, măcar pentru moment, comanditarii săi nu au nici o intenție să ridice piciorul de pe pedala războiului.

De o  parte și de cealaltă, „deschiderile” sunt foarte timide, dar par să existe cu adevărat și, se spune, acestea ar putea însemna începutul unui proces încurajator.

Totuși, privind lucrurile mai îndeaproape, nu este nimic real.

Într-adevăr, așa cum am arătat și în alte rânduri, Zelenski este omul devotat al mai multor grupări, în Ucraina (oligarhii), în SUA (complexul militaro-industrial, CIA, grupuri private implicate în procesul de război, politicieni) și în Europa (cercuri din interiorul Comisiei și Parlamentului European), care câștigă sume uriașe de bani – oficial sau nu – de pe urma acestui război.

Și care au un interes direct ca războiul să dureze CÂT MAI MULT POSIBIL.

Fiecare nouă lună de război înseamnă noi miliarde de dolari deturnate.

Este deci de presupus că Zelenski va continua să întrețină presiunea maximă, până când armele vor regla definitiv chestiunea și statul ucrainean se va prăbuși.

În privința lui Putin, acesta nu poate înceta războiul înainte de a cuceri Mariupol, care îi oferă controlul la Marea Azov, Kramatorsk, pentru a putea controla Donbasul, și Odessa, pentru a zăvorî Marea Neagră.

Orice alt plan în afara acestuia – care să lase aceste trei orașe sub jurisdicția ucraineană în schimbul încetării focului – promite un nou război într-un an sau doi.

La fel cum acordurile de la Minsk (Angela Merkel a declarat ceea ce toată lumea știa) nu aveau alt scop decât să ofere un răgaz taberei americano-ucrainene de a-și strânge forțele).

Dacă este coerent (și probabil că este!), Putin NU POATE proceda altfel decât să meargă până la capăt.

Această ipoteză este confirmată de schimbarea totală de strategie, din octombrie, după cucerirea Limanului. Până atunci, toate indicau faptul că Putin spera să se ajungă la un Acord „Minsk 3”.

După acest episod, totul indică faptul că a decis să obțină prin forță ceea ce nu a putut obține prin negocieri.

Dacă într-adevăr obiectivele lui Putin sunt acestea, ce are el de negociat? Ce are de oferit „în schimbul” păcii? Astăzi, în afară de a cuceri toată Ucraina și a o oferi apoi în schimbul păcii, păstrând teritoriile care îl interesează, nu e prea clar ce altceva ar avea de făcut.

Până și această ipoteză pare hazardată, pentru că, așa cum știm, rușii se tem ca dracul de tămâie de o„vietnamizare” în care occidentalii au încercat să îi atragă încă de la început.

Acesta este motivul pentru care au intrat în luptă cu un contingent de numai 150.000 de soldați și, cu excepția stratagemei inițiale a trupelor din jurul Kievului, s-au ferit să se aventureze în partea de țară care le este ostilă din punct de vedere cultural.

Prin urmare, rușii nu vor ocupa pentru o lungă perioadă vestul Ucrainei, nici măcar pentru a-l folosi ca monedă de schimb.

Rezumând, strategia lor este: „iau ce vreau și basta”. Nu prea mai rămân multe de negociat.

Doar că acest scenariu CONVINE DE MINUNE americanilor.

Într-adevăr, din momentul în care armele vor pune capăt războiului, și chiar dacă operațiunea geopolică (destabilizarea pe termen lung a rușilor) nu a reușit, americanilor le va rămâne o formidabilă operațiune de prădare economică a Ucrainei și a Europei.

Și dacă prădarea Ucrainei se va opri la un moment dat, de exemplu pentru că nu va mai avea nici armată, nici guvern,prădarea Europei nu ar avea nici un sens să fie oprită.

Din punctul de vedere al acestui plan, este limpede că negocierile de pace ar fi CEA MAI MARE EROARE POSIBILĂ. Ea ar duce la diminuarea faliei dintre Europa și Rusia, atât de oportun creată și adâncită de acest război.

Negocierile de pace ar face ca SUA să piardă beneficiile acestei operațiuni atât de bine pregătite din 2014 încoace. Și, de altfel, foarte reușite, în ciuda rezistenței Rusiei.

Negocierile de pace ar duce la o scădere a presiunii politice asupra Europei, o presiune care este acum atât de mare încât nu doar că am ajuns cumpărăm din Statele Unite (probabil pentru multe decenii de acum încolo) arme, energie și materii prime, dar acceptăm să ne rupem de aprovizionarea din Rusia și să închidem companiile noastre de acolo, în timp ce SUA nu o fac!

În mod evident, pentru „prietenii noștri americani”, această situație nu trebuie să se schimbe. Dacă nu sunt vigilenți, ar fi chiar posibil ca Germania să ceară Rusiei să își redeschidă conducta Nord Stream 2, rămasă funcțională, și să le repare pe celelalte.

Ar fi o catastrofă pentru SUA! Totul ar trebui luat de la capăt.

Așadar, între Est și Vest focul nu trebuie să se stingă. Aceasta este condiția, nu a Vasalizării, ci a Sclaviei noastre.

Din acest motiv, americanii (în acord tacit cu rușii) au nevoie ca de aer ca o situație de „non-beligeranță armată”sau de război rece să dureze.

Au nevoie să se stabilească un echilibru armat nereglementat juridic, cum este cazul în Cipru sau în Coreea, ori – să nu uităm – în Osetia de Sud, în Abhazia și în Transnistria.

Rușii sunt cât se poate de în largul lor cu astfel de tipuri de configurări politico-geografice, iar americanii nu ar avea decât de câștigat! Ei vor putea continua astfel să îi terorizeze pe europeni mult timp de acum încolo, repetând când vor avea chef:

„Războiul poate reizbucni în orice moment!”

Iar europenii vor răspunde în cor:

„Unchiule Sam, suntem alături de tine!”

Aceasta este configurația care ne-a fost rezervată pentru următorii 50 sau 100 de ani. Adică atâta timp cât focul ucrainean va rămâne aprins, fie și sub formă de jăratec.

Rămâne o întrebare: de ce Putin tot repetă că vrea să negocieze, deși, în mod evident, nu are nici un interes?

Din mai multe motive:

Întâi, pentru că nu pierde nimic dacă o spune, deoarece este perfect conștient că nimeni nu îi va primi oferta.

Apoi, de la începutul războiului, el încearcă să îi monteze pe europeni împotriva guvernelor lor.

Cerând negocieri de pace, el se pune într-o lumină favorabilă, contracarând – pe cât posibil – propaganda ultrabelicoasă pusă la cale de Occident împotriva sa, dar și incitând europenii, excedați de efectul de bumerang al sancțiunilor și de sărăcirea lor programată.

Cu cât opinia publică va deveni mai pacifistă (deși Putin nu are nici o intenție de război împotriva Europei), cu atât își va dezbina și își va slăbi inamicii.

Dacă lucrurile vor evolua potrivit acestei logici, americanii și rușii ar putea ajunge de comun acord să pună capăt războilui, fără a institui pacea.

Dar Europa? Care va fi situația ei?

Ar fi nevoie de lideri cu un caracter de oțel pentru a ieși din această capcană. Dar, în orice parte a Europei te-ai uita, nu se vede nimic la orizont. Suntem ca în Deșertul Tătarilor.