Aldous Huxley, Minunata lume nouă

 

La începutul anului, în luna februarie, a intrat în atenția publicului nord-american Equality Act, a cărei dezbatere în Camera Reprezentanților urmează să fie finalizată până la sfârșitul lunii martie. Proiectul legii a fost inițiat în 2015, după pronunțarea Curții Supreme a SUA în cauza Obergefell v Hodges.

Legea egalității urmează să modifice Legea drepturilor civile „normalizând” tot ceea ce intră în categoriile LGBTQ: sex, sexualitate, orientare sexuală, identitate de gen. Domeniul de aplicare al proiectului de lege este vast, mergând de la acordarea locuințelor, locurile de muncă, educația, sănătatea, competițiile sportive, până la toate programele care primesc finanțare federală. Aceste programe includ școli, instituții, organizații non-profit, inclusiv cele religioase (școli, universități, biserici). Prin constrângerile sale de natură juridică, politică, financiară și culturală, legea reprezintă o amenințare împotriva oricărei rezistențe. Prin conținutul său, legea invadează spațiul privat. La prima vedere, cele mai periclitate sunt instituțiile de învățământ religioase, asociațiile și fundațiile religioase și bisericile. În realitate, vor fi afectați toți cei care nu se aliniază ideologiei pe care se fundamentează Legea egalității. Prin urmare, în realitate, egalitatea propusă este o eliberare de sub o întreagă cultură bazată pe valori care își au originea în texte religioase (Torah, Coran, Vechiul și Noul Testament, Cartea lui Mormon) incompatibile cu comportamentele, relațiile și disforia de gen LGBTQI+.

Mesajul puternic transmis lumii de Legea egalității este, pe de o parte, că există o nouă ordine sexuală, care modelează oameni, instituții, comportamente, iar pe de altă parte, că nu va rezista nimic – nici măcar vreo urmă de drept sau libertate – din ceea ce se opune noii morale, noii definiții a „căsătoriei” și noilor „drepturi” LGBTQI+.

Egalitatea propusă de lege este, în realitate, o discriminare a celor care nu sunt de acord cu eliminarea diferențelor sub aspect biologic dintre bărbați și femei. Astfel că libertatea de exprimare, libertatea de conștiință, libertatea religioasă sunt grav amenințate de această lege. Dacă legea va fi adoptată, conformismul în materia identității de gen se va instaura în SUA și se va propaga în cea mai mare parte a lumii.

La începutul lunii martie, o știre făcea înconjurul lumii: un grup alcătuit din trei bărbați gay a obținut recunoașterea calității juridice de „tată” a fiecăruia dintre ei asupra celui de-al doilea lor copil.

„Grupul” din SUA a scris istorie în 2017, după ce toți cei trei tați au fost menționați pe certificatul de naștere al întâiului lor născut.

Doctorul Ian Jenkins și partenerii săi Alan Mayfield și Jeremy Allen Hodges, din San Diego, au acceptat („adoptat”) donația unui embrion area prin FIV, donat de un cuplu, pe care acesta nu mai dorea să îi folosească. Din acest embrion s-a născut primul copil, o fetiță, Piper. Ulterior, folosind donația de ovule și o mama surogat, li s-a născut un băiețel, Parker.

Folosindu-și, pe de-o parte, libertatea sexuală de a întreține relații sexuale în grup, iar pe de altă parte, libertatea în materie de reproducere umană asistată medical în California, cei trei și-au putut întemeia „o familie” netradițională. Desigur, proiectul familial nu ar fi fost realizabil în absența unei armate de avocați specializați în grupuri de contracte în această nișă: act de acceptare a donației de ovule, act de acceptare a donației de embrioni, surrogacy contract (de mamă–surogat). Încheierea contractelor a fost urmată de nașterea copiilor și, apoi, de bătălia juridică în instanță pentru recunoașterea calității lor de „părinte”.

Dr. Jenkins, care a scris o carte despre familia lor, intitulată Three Dads and a Baby: Adventures in Modern Parenting, a declarat că au existat două motive mari pentru acest proiect. În primul rând, a vrut ca toată lumea să știe că dragostea face ca o familie și familiile să arate diferit. În al doilea rând, a vrut ca oamenii din familiile netradiționale să știe că ar putea exista mai multe tipuri de protecție legală și să contribuie la menținerea acestui proces, astfel încât mai mulți părinți să aibă tipul de protecție „de care ne bucurăm”. Totodată, el a afirmat că în timp ce cerceta surogatul la începutul călătoriei grupului, a fost descurajat – dar nu surprins – să afle despre multe legi restrictive care împiedică mulți oameni, nu doar cuplurile homosexuale sau chiar cuplurile, să își construiască o familie prin surogat.

Cei trei s-au plâns jurnaliștilor de medicul la care au apelat pentru FIV, la care au renunțat după ce au auzit despre experiența unui cuplu de gay. Aceștia au renunțat la serviciile medicului după ce a afirmat despre cazul lor că este „prea complicat”, semn că nu-i prea place să lucreze cu parteneri de același sex. De asemenea, dr. Jenkins s-a plâns de imaginile vizuale care rulau în timpul furnizării de spermă că erau destinate bărbaților heterosexuali. Așa că efortul lor de stimulare sexuală pentru ejaculare a fost mult mai mare decât în cazul bărbaților heterosexuali. Altfel spus, cei trei s-au simțit excluși din serviciile medicale în materie reproductivă. Dr. Jenkins, care pare să fie liderul grupului, s-a arătat îngrijorat de cei care trăiesc același tip de viață ca a lor, dar în alte state decât California, și care nu sunt acceptați. Totodată, el a afirmat că: „Some states are just brutal. They make every effort to impair parenting by nontraditional families and are really unhelpful. I’m hoping this starts the wheels turning that families come in lots of different arrangements.”

Jurnalistul de la NY Times își încheie editorialul: „Acum, în grădiniță, Piper își vede tăticii ca pe o sursă de mândrie. Ea i-a spus unui coleg de clasă: „Ai doi părinți. Eu am trei părinți.”

Desigur, devine umilitor să ai un părinte sau doi, cu atât mai mult cu cât aceștia sunt heterosexuali.

La mijlocul săptămânii trecute, în toate mediile din România s-a rostogolit știrea despre existența unui ghid de limbaj nediscriminatoriu al Parlamentului European, pentru comunicarea internă și externă, în care se recomanda jurislingviștilor evitarea cuvintelor „mamă”, „tată”, „sex biologic”, „căsătorie gay”, „căsătoria homosexuală”, „schimbare de sex”, „schimbare de gen”, „sex opus”, „drepturile persoanelor LGBTI+”. Acuzațiile de „fake news” au generat intervenția biroului de presă al Parlamentului European care a liniștit publicul român, asigurându-l că: „ghidul recomandă utilizarea termenului incluziv "părinți” strict în contextul formularelor administrative și al contextelor asemănătoare. Documentul este de uz strict intern, se adresează în special traducătorilor din Parlamentul European care lucrează într-un mediu complex în care multilingvismul constituie norma și nu a fost conceput pentru a emite recomandări referitoare la activitatea și declarațiile deputaților europeni.”

Deci, nici vorbă  de vreo constrângere legală asupra limbii sau asupra limbajului juridic de dreptul familiei, ci numai asupra limbajului administrativ folosit în interiorul instituției, în special de traducătorii juriști. Doar un ghid, un simplu ghid!

Recent, un personaj de desene animate a devenit chipul culturii violului. Pepè Le Pew, cel mai iubit, lipsit de idei, aparent franțuzesc, a ajuns ținta unui jurnalist de la New York Times, Charles Blow. Într-un articol recent, el a spus că personajul „normalizează cultura sordidă a violului”. Declarat vinovat de normalizarea violului, personajul a fost condamnat la anulare, eliminare din grilele de programe în care era difuzat. Iată explicațiile domnului Blow de pe Twitter: „1. El apucă / sărută o fată / o străină, în mod repetat, fără consimțământ și împotriva voinței ei. 2. Ea se luptă puternic să se îndepărteze de el, dar el nu o va elibera. 3. El încuie o ușă pentru a o împiedica să scape.”

Ciudat e că un biet personaj de desene animate a fost anulat, dar nu și revistele Playboy, în care Hugh Hefner, patronul imperiului Playboy, declara odată (2010) : „Afirmația că Playboy transformă femeile în obiecte sexuale este ridicolă. Femeile sunt obiecte sexuale.” Nici filmul Cuties, film cu fetițe pentru adulți, nu a fost anulat, ba chiar a fost premiat.

La data de 25 martie 2021, două comisii ale Parlamentului European s-au întrunit pentru o audiere referitoare la organizații conservatoare creștine europene care ar constitui pericole pentru democrație și valorile europene prin opoziția lor față de avort, educația sexuală a copiilor prin care se urmărește sexualizarea lor precoce. La această audiere au fost invitați ca „experți” Caroline Hickson, din partea Federației Internaționale de Planificare Familială (IFFP), responsabilă pe Europa, și Neil Data, responsabil din partea IFFP cu lobby-ul pe lângă parlamentarii europeni. Inițiativa a fost demarată în 2019 de Open Democracy, care s-a angajat în lupta împotriva organizațiilor conservatoare europene printr-o inițiativă numită „Tracking the Backlash”. Această inițiativă a fost finanțată în special de Open Society a lui George Soros cu 407.000 USD în 2019. Directoarea acestui program, Claire Provost, este, de asemenea, invitată ca „expert” de către Parlamentul European.

ECLJ, organizația care a dezvăluit conflictele de interese de la Curtea Europeană a Drepturilor Omului și care a dezvăluit în premieră ce s-a întâmplat la data de 25 martie în Parlamentul European, se află pe lista neagră a lui Claire Provost. Pe site-ul organizației Tracking the Backlash, aceasta susține că „rețelele organizate, susținute de bani negri și coordonându-se între ele peste granițe, lucrează pentru a preveni mai multe progrese. În timpul pandemiei COVID-19, mișcările ultraconservatoare, de extremă dreapta și religioase care vizează drepturile noastre nu încetinesc. În schimb, ei celebrează noi oportunități și luptă pentru noi restricții – accesul la avort, de exemplu -, susținând în același timp că pandemia este o pedeapsă divină pentru drepturile sexuale și reproductive.”

Scopul acestei audieri este de a iniția redactarea unui raport parlamentar în vederea adoptării unei rezoluții în 2022 și de a anunța publicarea viitoare a unui raport privind finanțarea organizațiilor conservatoare europene. Ședința a avut loc cu câteva săptămâni înainte de votul asupra unui nou proiect de rezoluție al Parlamentului European care promovează avortul și educația sexuală a copiilor.

Proiectul de Rezoluție ce urmează a fi adoptat în luna mai arată în preambul că acesta este justificat, între altele, de faptul că chestiuni legate de sănătatea și drepturile sexuale și reproductive sunt deseori exploatate de oponenții drepturilor de reproducere, care invocă interesele naționale pentru atingerea obiectivelor demografice, contribuind astfel la erodarea democrației și a libertăților individuale și de faptul că oponenții drepturilor reproductive exercită totuși o influență asupra legislației și politicilor naționale din statele membre UE în scopul compromiterii acestor drepturi.

Proiectul de Rezoluție:

– îndeamnă statele membre să se asigure că toți copiii din învățământul primar și secundar beneficiază de acces la educație sexuală completă și corectă în plan științific, în conformitate cu standardele OMS;

– invită statele membre să lupte împotriva diseminării informațiilor false, discriminatorii și periculoase în ceea ce privește sănătatea și drepturile sexuale și reproductive;

– invită statele membre să garanteze accesul la contraceptive, păstrând astfel dreptul fundamental la sănătate;

– invită statele membre să se asigure că contracepția este acoperită de scheme de rambursare în sistemele naționale de sănătate;

– invită comisarul pentru democrație și demografie să lupte împotriva celor care instrumentalizează aceste drepturi în scopul de a submina valorile europene și ale democrației;

– invită comisarul responsabil cu sănătatea și siguranța alimentelor să promoveze și să protejeze sănătatea și drepturile sexuale și reproductive și le să integreze în următoarea strategie de sănătate publică a Uniunii.

Dacă această Rezoluție va fi adoptată, orice persoană care va îndrăzni să spună că sexul e binar, că bărbații nu pot rămâne însărcinați și nu pot să nască, că viața ființei umane începe de la concepție, fiind confirmată de ecografia Doppler care înregistrează bătăile inimii, și orice organizație pro-viață va fi considerată un opozant care pune în pericol democrația și valorile europene. Orice persoană care ar consilia un copil cu privire la identitatea sa sexuală riscă să devină un pericol pentru democrație și valori europene dacă această consiliere nu respectă standardele OMS. Pentru că „drepturile sexuale și reproductive” sunt drepturi ale omului. Pentru că sexul, sexualitatea și avortul au devenit acum probleme de politică publică europeană. Sunt sub controlul Uniunii Europene. Sunt urgențe pentru Uniunea Europeană în vremea pandemiei. Desigur, este evident că Rezoluția este dată cu dedicație pentru Polonia și pentru celelalte state în care acum se implementează educația sexuală iar organizațiile conservatoare creștine sunt implicate.

Opozanții nu sunt încă teroriști domestici, cum sunt văzuți în SUA, unde deja se întocmesc liste cu părinții creștini conservatori, dar sunt foarte aproape de acest… statut.

Fără niciun dubiu, hotărârea pronunțată de Curtea Supremă a SUA în 2015 în cauza Obergfeller a răsturnat cu adevărat ordinea morală în SUA. Legea egalității, acum discutată și disputată, este consecința acestei hotărâri istorice. Odată schimbată definiția căsătoriei dintr-o uniune încheiată între un bărbat și o femeie într-o uniune încheiată între două persoane s-a deschis și calea relațiilor poliamorice (polyamory). De ce uniunea ar trebui să includă doar două persoane, de ce nu 3, 4, 5, 10, 15? Și de ce numai persoane?

Cazul familiei americane poliamorice artificiale, construite prin contracte, a deschis o nouă cutie a Pandorei. Relațiile sexuale în grup se pot transforma în relații juridice de familie. Asta ar duce la apariția dreptului grupurilor (și) în dreptul familiei, nu doar în dreptul afacerilor.

Este cel puțin interesant, dacă nu straniu, că în timpul pandemiei de Covid-19 asistăm la instaurarea unei noi ordini sexuale pe calea politicilor publice de o parte și de alta a oceanului Atlantic.

Dar este și îngrijorător, pentru că această nouă ordine sexuală conduce la resetarea minții, a gândirii, exprimării și a limbii.

Războinicii justiției sociale cred că natura umană este construită în mare parte prin utilizarea convențiilor lingvistice. Acesta este motivul pentru care se concentrează foarte mult pe „discursuri”, controlând cuvintele scrise și rostite, condamnându-le pe cele care îi ofensează ca fiind o formă de violență.

Roger Scruton afirmă că două atribute ale noii ordini de stânga justifică urmărirea ei: eliberare și „justiția socială”[9]. Acestea corespund cu aproximație libertății și egalității susținute de Revoluția Franceză. În opinia sa, eliberarea susținută de mișcările de stânga de astăzi nu înseamnă pur și simplu libertatea de opresiune politică. Înseamnă emancipare de sub „structuri”: instituții, obiceiuri și convenții care au modelat ordinea „burgheză” și care au stabilit un sistem comun de norme și valori în centrul societății occidentale.

Cele două obiective au fost birocratizate, fiind promovate azi prin legi, de către comisii, comitete, organizații.

În concepția lui Russel Kirk, ideologia este sistemul de idei al unor aventurieri politici care, având puterea politică totală au puterea de a schimba legile și instituțiile, natura umană și destinul omului ( R. Kirk, The Errors of Ideology, în The politics of Prudence, ediția 1, Intercollegiate Studies Institute, 1993, p. 1-14.). Ideologia seduce prin speranțele false și corupe mintea și spiritul prin gânduri greșite, credințe neadecvate. În acest mod se produce corupția mintală și spirituală. Este o presupusă știință a politicii, dogmatică și adesea utopică, strâns legată de interesele unei anumite clase sociale sau politice.

Ideologul este unul dintre oamenii stilului nou orwellian, care „gândesc în sloganuri și vorbesc cu gloanțe”. Pentru el, oamenii se împart în două clase: tovarășii progresului și dușmanii atașați intereselor reacționare [R. Kirk, The Errors of Ideology, în The politics of Prudence, ediția 1, Intercollegiate Studies Institute, 1993, p. 1-14 ]. Ideologul este convins că absolut toate acțiunile umane pot fi judecate în termeni de ideologie.

Ideologia de gen este bazată pe negarea realității care stă la temelia statului orwellian. Limbajul corupt care creează premise false duce la concluzii absurde. „Obiectivitatea” este înlocuită cu „preferința ideologică”. Așadar, o minoritate încearcă să constrângă majoritatea să se conformeze unor învățături false. Iar, în viziunea lui Aristotel, la care ar trebui să ne întoarcem frecvent în vremurile acestea dominate de „demonul ideologiei”, falsitatea înseamnă „a spune despre ceva ce este că nu este sau despre ceva ce nu este că este”. Ceea ce în trecut era blamat, azi aduce recunoaștere, chiar internațională. Și, la fel ca în romanul lui Orwell, „1984”, oamenii acceptă minciunile drept adevăruri de neclintit, esențiale pentru stabilitatea și ordinea societății. Dogma „științifică” este făcută să se potrivească dogmei ideologice.

De ce este periculoasă ideologia? Pentru că moștenește fanatismul care a afectat uneori religia și aplică intoleranța la tot ceea ce i se opune, nu acceptă compromisul politic, nu acceptă nicio abatere de la Adevărul Absolut al revelației seculare [R. Kirk, The Drug of Ideology, în Enemies of the Permanent Things: Observations of Abnormity in Litterature and Politics, Sherwood Sugden & Company, 1984, p. 153]. Iar această viziune îngustă duce la conflicte, la eliminarea disidenților, oriunde s-ar afla aceștia – mediul public sau privat, instituții publice, grădinițe, școli, universități publice sau private, trusturi de presă, companii publice sau private – și face victime, după cum am văzut.

Am fost avertizați de mult de pericolul ideologiei. Triumful ideologiei este triumful lumii antagoniste, a lumii tulburărilor. Însă putem spera ca gramatica, logica și retorica să-i ajute pe juriști să nu cadă în ispita „demonului ideologiei”? Cineva spunea că gramatica prescrie modul în care să combinăm cuvintele astfel încât să formulăm corect propoziții [T. Kozinski, Can studing grammar save our culture, publicat aici]. Logica prescrie modul în care să combinăm conceptele în judecăți și judecățile în silogism și să formăm o înlănțuire de raționamente pentru a obține adevărul. Retorica prescrie cum să combinăm frazele în paragrafe, paragrafele într-o compoziție întreagă, care are unitate, coerență, claritate, forță și frumusețe. Putem spera ca gramatica, logica și retorica să salveze cultura în fața anticulturii și limba în fața retoricii antilimbajului? În condițiile școlii online, al gulagului digital în care trăim cu toții, în condițiile formării și informării copiilor de influensări de pe TikTok, Facebook, Instagram?

„Nouvorba” orwelliană dezvăluie modul în care s-a reușit „desființarea omului”, profețită de C.S. Lewis, și „reconstruirea ființei umane”, profețită de Russell Kirk.

Nu cred că cineva poate fi acuzat de intoleranță sau fanatism dacă afirmă ceea ce crede: că sexul este binar, că ființele umane sunt bărbați și femei – înzestrați cu demnitate umană -, între care există diferențe și complementaritate, că numai femeia poate fi mamă și numai bărbatul poate fi tată. Este rațional și just să crezi asta și să exprimi ceea ce crezi. Pentru că, parafrazându-l pe G. Orwell, libertatea înseamnă libertatea de a spune că doi cu doi fac patru!

Utilizarea sinceră și curajoasă a rațiunii poate împiedica intoleranța „culturii anulării”. Altfel, mi-e teamă că interzicerea cuvintelor și a cărților se va sfârși cu interzicerea oamenilor și arderea lor!

Pentru că distopia pe care am prezentat-o este huxley-orwelliană, pentru că am început cu A. Huxley și cu cuvintele sale, se cuvine să-l citez acum pe G. Orwell, cu dublugânditul din O mie nouă sute optezci și patru:

 

Autoare: Lavinia Tec

 

Sursa: Juridice.ro/essentials