Asupra singurului proiect de țară propus de Klaus Iohannis și nerealizat nu voi mai insista aici. Dar, legat de învățământ, putem remarca faptul că nici proiecte mai modeste, de mică anvergură, nu au putut fi onorate de locatarul de la Cotroceni. Astăzi de pildă circa 20.000 de dascăli din București și din întreaga țară îi vor reaminti lui Klaus Iohannis că, în urmă cu câteva zile, a declarat ritos că solicitările sindicatelor din învățământ sunt rezonabile, că ele trebuie onorate de către Guvern și, mai mult, că Executivul trebuie să se miște suficient de repede pentru ca acestui conflict de muncă să i se poate pune capăt. A doua sau a treia zi, același Klaus Iohannis le-a dat indicații prețioase generalului cu patru stele Nicolae Ciucă și partenerului acestuia de guvernare, Marcel Ciolacu, solicitându-i primului să nu demisioneze, iar celui de-al doilea să mai aibă răbdare cu preluarea poziției de premier. Ambii s-au conformat întocmai și la timp. Și astfel Executivul a tras de timp și nu s-a mai obosit să identifice o soluție prin care, în mod rapid, să poată fi onorate revendicările singurei categorii socio-profesionale suficient de disciplinate și de motivate care a reușit într-un interval de 18 ani să declanșeze o grevă generală. O grevă generală pe care, atenție, deși profund afectați, părinții și copiii o susțin.

Solicitat să intervină totuși pentru a-și îndeplini rolul constituțional, mediind între societate și Executiv, Klaus Iohannis a ridicat senin din umeri, iar acum trage din nou de timp pentru câteva zile. Acest tip de comportament ar fi bizar în cazul oricărei persoane, indiferent dacă deține sau nu o funcție publică. Dar în cazul președintelui este de-a dreptul scandalos. Și tocmai din acest motiv dascălii îi bat astăzi la ușă. Adică îi bat obrazul.