Politico: Iohannis spune adio NATO!
Pentru majoritatea țărilor NATO a sosit momentul ca președintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de luptă pentru funcția supremă a Alianței.
Pentru majoritatea țărilor NATO a sosit momentul ca președintele României, Klaus Iohannis, să se retragă, după două luni de luptă pentru funcția supremă a Alianței.
Generalul-locotenent (r) Ben Hodges, fost comandant al trupelor terestre americane staționate în Europa, a explicat luni, într-un interviu la Antena 3, riscurile pentru România și Republica Moldova dacă rușii ajung să ocupe Odesa.
Șeful NATO, Jens Stoltenberg, a cerut în mod deschis ca armele NATO să fie folosite pentru a ataca ținte pe teritoriul Rusiei, pentru că doar așa Kievul se poate apăra.
Președintele rus Vladimir Putin este dispus să oprească războiul din Ucraina printr-un armistițiu negociat care să recunoască actualele linii de pe câmpul de luptă, au transmis patru surse rusești pentru Reuters
SRI a făcut primele precizări de presă în cazul politicianului român reținut pentru că spiona în favoarea Rusiei. De asemenea, Rusia a reacționat după ce un diplomat din cadrul Ambasadei Federației Ruse la București a fost declarat persona non grata.
DIICOT anunță reținerea unui român pentru trădare. Din probatoriul administrat în cauză a reieșit că începând cu anul 2022 acesta a procedat la supravegherea unor obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea.
Forțele armate ale țărilor vecine NATO pot intercepta rachetele rusești care sosesc peste teritoriul ucrainean pentru a ajuta Kievul să se protejeze, a declarat președintele Volodymyr Zelensky pentru Reuters.
Poți să fii de partea Ucrainei, poți să fii de partea Rusiei, poate să nu-ți pese de nici una din tabere. Dar nimeni nu poate nega că acest război este escaladat de interese speciale.
Miercuri, premierul social-democrat slovac Robert Fico a fost rănit grav în abdomen fiind împușcat în plină stradă, după o reuniune guvernamentală desfășurată în afara capitalei Bratislava, în orașul Handlova. El se află în prezent în stare critică.
În condițiile în care nicio țară nu și-a anunțat susținerea pentru Klaus Iohannis, președintele român urmează să-și retragă candidatura pentru funcția de secretar general NATO, scrie publicația turcă T24.
Un anumit contingent de reprezentanți ai Alianței Nord-Atlantice este deja prezent pe teritoriul Ucrainei, afirmă Donald Tusk.
Președintele Macron devine pe zi ce trece tot mai vocal în legătură cu implicarea trupelor francez terestre în Ucraina.
Vloggerul Selly a din nou în centrul unei controverse. Iubit de adolescenți și respectat pentru că a reușit să facă extrem de mulți bani, din munca lui, la o vârstă fragedă, Selly a fost și subiectul unor scandaluri.
Macron și-a reluat ideea trimiterii de trupe NATO pe teritoriul Ucrainei, mai ales că situația de pe front s-a înrăutățit, iar rușii avansează și cuceresc noi localități.
Jurnalul meu video | 2 mai 2024: Spre deosebire de NATO, armata rusă a dus timp de doi ani un război pe teren și nu pe hârtie.
Rușii s-au bulucit de 1 mai ca să vadă între altele și epava ciuruită de gloanțe a unui vehicul blindat britanic Husky, care a fost expus la Moscova alături de alte echipamente NATO capturate în Ucraina
Robert Malone a susținut, în data de 28 aprilie 2024, o converință la București, organizată de AUR, conferință în care a vorbit despre mișcarea suveranistă, care ia amploare în Europa, precum și despre armele de război psihologic folosite de elitele globaliste, ahtiate să-și mențină controlul și puterea
Deși, în mod uimitor, a sprijinit noul pachet de 61 de miliarde pentru Ucraina, Trump rămâne un mare pericol pentru Mașina de Război în caz de revenire la Casa Albă. De aceea, trebuie anihilat.
Turcia dă o lovitură planurilor președintelui Klaus Iohannis de a deveni noul secretar general NATO. Luni, Ankara a anunțat că îl sprijină pentru acest post pe premierul olandez Mark Rutte, considerat favorit.
Scena politică din Hexagon a luat foc după ce președintele francez a sugerat crearea unui sistem comun de apărare a UE dotat inclusiv cu arme nucleare.
Colonelul Macgregor îl acuză pe Trump a făcut jocul „pușculițelor de la Washington” sprijinind legea de finanțare a războaielor din Ucraina și Israel. „O greșeală care îl va bântui multă vreme.”
Anul 2024 a început în forță pentru globaliști. Pare a fi un an decisiv pentru ei, din moment ce își joacă cărțile într-un ritm atât de alert.
Până se decid israelienii și americanii dacă și cum să atace Iranul (în afară de varianta ”îi distrugem cu două drone, în prime-time la CNN”), cred că ar fi util să analizăm o știre de ultimă oră legată de alegerile prezidențiale din România.
Premierul slovac Robert Fico și-a reiterat opoziția față de propunerea de aderare a Ucrainei la NATO, precum și față de implicarea militară a NATO în război, spunând că asta ar duce la declanșarea celui de-al treilea război mondial.
Rusia va fi invitată să participe la ceremoniile dedicate celei de-a 80-a aniversări a Debarcării Aliaților în Normandia din 6 iunie 1944.
O dezvăluire senzațională a lui Dacian Cioloș la Realitatea Tv. Klaus Iohannis declară că s-a autopropus secretar general NATO deoarece România a fost tot timpul în război cu Rusia.
Trebuie să intensificăm rezerva de personal militar, transmite președintele României, Klaus Iohannis. Declarația a fost făcută în contextul în care România marchează 20 de ani de prezență în NATO.
Șeful diplomației UE, Josef Borrell, avertizează că Ucraina e gata să cadă.
Stiați că Ungaria îl susține pe Klaus Iohannis la șefia NATO și SUA nu? Ce spun despre asta unii susținători "suveraniști" din România ai lui Viktor Orban? Au rămas de-a dreptul muți, "liderul suveranist" de la Budapesta lăsându-i practic fără glas într-un șah-mat năucitor.
Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a afirmat că Ucraina ar putea fi nevoită, în cele din urmă, să ajungă la un compromis cu Rusia pentru a pune capăt războiului „într-un viitor apropiat”.
„Ucraina va deveni membră a NATO.” Declarația îi aparține secretarului de stat american Antony Blinken și a fost făcută joi, la Bruxelles, cu ocazia împlinirii a 75 de ani de la înființarea NATO.
Jurnalul meu video | 4 aprilie 2024: Nu cumva toate criticile aduse candidatului Cîrstoiu țin de o abilă campanie de notorietate? AUR trebuie să se hotărască dacă Cosmin Gușă va fi candidatul la București.
Rusia și NATO se află acum în 'confruntare directă', a afirmat joi Kremlinul, în timp ce Alianța a marcat în această zi împlinirea a 75 de ani de la înființare, transmite Reuters.
Suedia și Italia îl susțin pe premierul olandez Mark Rutte ca viitor secretar general al NATO, informează joi agențiile de presă străine.
La o zi după proiectul de lege al apărării naționale a României, MApN a produs un alt proiect legislativ, și mai controversat. Prin acesta se instituie posibilitatea declarării stării de criză NATO, cât și de UE și în care Guvernul are dreptul să ia orice măsuri
Președintele Klaus Iohannis a fost întrebat dacă - după ce cele mai influente țări din EU și-au declarat susținerea pentru Mark Rutte - ia în calcul retragerea sau să renegocieze o altă funcție la nivelul Uniunii Europene
Candidatura lui Mark Rutte, prim-ministrul Olandei, pentru funcția de secretar general al NATO este acum susținută de 28 din cele 32 de țări membre ale Alianței
Jurnalul meu video | 2 aprilie 2024: S.U.A. declară că-l apreciază pe Klaus Iohannis dar îl susțin mai departe pe Rutte
Poziția SUA este că îl susținem pe deplin pe Mark Rutte ca viitor secretar general al NATO, a declarat ambasadorul SUA la NATO, exprimându-si în același timp „cel mai mare respect” pentru Klaus Iohannis.
Senatorii și deputații au adoptat marți, în ședință comună, Declarația Parlamentului României cu ocazia marcării a 20 de ani de la aderarea României la Alianța Nord-Atlantică și a 75 de ani de existență a NATO