Adevăr sau Provocare? – Trump: "Aș bombarda Moscova și Beijingul..."
S-a transformat singurul președinte american postbelic care nu a început nici un război în timpul mandatului său într-un Șoim Belicos?
S-a transformat singurul președinte american postbelic care nu a început nici un război în timpul mandatului său într-un Șoim Belicos?
China a declanșat o operațiune militară care înconjoară Taiwanul. Beijingul a anunțat două zile de exerciții militare în jurul insulei.
Vladimir Putin a afirmat, în timpul vizitei sale în Harbin, că Moscova "nu a refuzat niciodată să negocieze", politicienii de la Kiev au fost cei care "s-au retras din procesul de negociere".
Oamenii lui Zelensky se retrag din calea rușilor și cedează localități în fiecare zi, iar din mass-media aflăm cu două sisteme Patriot de două miliarde de dolari ar putea salva orașul Harkov. Este noaptea minții!
În urma convorbirilor ruso-chineze la nivel înalt, care au avut loc joi, la Beijing, președintele rus Vladimir Putin și omologul său chinez Xi Jinping au semnat o Declarație comună.
Războiul din Ucriana a apropiat două țări dușmane: China și Rusia.
Președintele rus Vladimir Putin a sosit joi în China pentru o vizită de două zile în cursul căreia se va întâlni cu omologul său chinez Xi Jinping și va încerca să obțină un sprijin mai mare pentru efortul său de război împotriva Ucrainei.
Vladimir Putin a declarat într-un interviu difuzat miercuri că sprijină planul Chinei pentru o reglementare pașnică a crizei ucrainene, afirmând că Beijingul a înțeles perfect ce se ascunde în spatele acestei crize.
Cât timp Xi Jinping va menține o relație apropiată cu Viktor Orban, mărfurile Chinei cu valoare adăugată mare, ca mașinile electrice sau dispozitivele Hi-Tech, vor concura ”de la egal la egal” cu mărfurile similare din SUA și Europa.
Președintele Chinei Xi Jinping a ajuns în Ungaria. Xi a fost așteptat la aeroport de premierul maghiar Viktor Orban. Anterior, liderul chinez a vizitat Franța și Serbia, notează Mediafax.
Președintele Chinei Xi Jinping a fost primit miercuri la Belgrad cu mare fast de omologul său sârb Aleksandar Vucic. Aleksandar Vucic i-a cerut miercuri lui Xi Jinping sprijinul Beijingului în fața presiunilor externe cu care se confruntă Belgradul.
Președintele francez Emmanuel Macron îl conduce marți pe președintele chinez Xi Jinping în munții Pirinei, pentru a doua zi a unei vizite în timpul căreia Xi a dat puține semne că ar fi pregătit să ofere concesii majore în materie de comerț sau de politică externă
Președintele chinez Xi Jinping a cerut luni, la Paris, să nu i se mânjească” țara în problema ucraineană, Beijingul jucând un „rol pozitiv” în găsirea unei soluții pașnice, scrie Le Monde.
Jurnalul meu video, 6 mai 2024: Președintele Xi între polițistul bun, Macron, și polițistul rău, Ursula.
La 22 aprilie 2024, Agenția pentru achiziții militare din cadrul Ministerului ucrainean al Apărării a încheiat contracte pentru achiziționarea a 4.000 de drone chinezești, dintre care 3.000 de DJI Mavic 3E și 1.000 de sisteme aeriene fără pilot DJI Mavic 3T.
Dictonul ”Istoria se repetă” este mai actual ca oricând. Un fir roșu vizibil din spațiu unește două mișcări foarte puternice, la distanță de un secol. Ele au același scop: aducerea tuturor statelor lumii la un numitor comun, sub aceeași ideologie promovată de așa-zisele elite.
Cutremur în Taiwan. Cel puțin 7 persoane au murit și alte peste 711 au fost rănite după ce un seism a lovit coasta de est a insulei. Cu o magnitudine de 7,4 a fost cel mai puternic cutremur care a lovit insula în ultimii 25 de ani.
Președinta demisionară a Taiwanului, Tsai Ing-wen, intenționează să fugă cu un avion american în cazul în care izbucnește un război cu China, potrivit unui raport.
Statul român a mai făcut o gafă diplomatică. Guvernul României a comis o eroare majoră, dovedindu-și încă o dată lipsa de viziune și chiar miopia în politica externă (și folosesc cu grijă cuvintele).
Beijingul a refuzat cererea Kievului pentru o întâlnire la Davos între premierul chinez Li Qiang și președintele ucrainean Volodimir Zelenski.
Președintele chinez Xi Jinping i-a spus fără menajamente președintelui Joe Biden, în timpul recentului lor summit de la San Francisco, că Beijingul va reunifica Taiwanul cu China continentală.
Statele Unite au îndemnat China duminică să pună capăt acțiunilor sale "periculoase și destabilizatoare" din Marea Chinei de Sud, după o coliziune între un vas filipinez și o navă a pazei de coastă chineze în apropierea unui recif disputat, relatează Știripesurse.
Într-o atmosferă în care sunt obsesive armele și folosirea de noi bombe, a discuta despre pace stârnește suspiciuni. Cum s-a și întâmplat deja.
Grupul rus Gazprom PJSC a informat că livrările sale de gaze naturale către China au atins un nou maxim istoric pe fondul creșterii cererii.
Statele Unite ale Americii sunt deja moarte, iar cadavrul este păstrat împăiat doar pentru a extorca de bani contribuabilii.
Miniștrii arabi și musulmani au cerut luni o încetare imediată a focului în Gaza, în timp ce delegația lor a vizitat Beijingul în prima etapă a unui turneu pentru a face presiuni în vederea încetării ostilităților.
Întâlnirea de gradul zero dintre cei mai importanți doi lideri mondiali, Joe Biden și Xi Jinping, a marcat o dezghețare a relațiilor încordate din ultimul timp.
Statistic, e ca probabilitatea ca Ogică să câștige în fiecare săptămână la loterie. La un moment dat, trebuie să îi pună pe gânduri chiar și pe cei care se încăpățânează să nu riște eticheta de nebuni.
Am avut bucuria să-i urăm La Mulți Ani! neobositului gazetar Ion Cristoiu chiar în fieful său, laboratorul secret și ultra-utilat al analizelor sale (FOTO), unde își sărbătorea cea de a 75 aniversare a zile sale de naștere muncind, după cum se vede în filmarea de mai sus.
Se spera ca întâlnirea Biden – Xi cu ocazia Forumului Economic Asia – Pacific de la San Francisco să mai tempereze tensiunile dintre cele două Superputeri. Dar liderul american a dat cu bățul în baltă.
Roata istoriei s-a întors dramatic: un lider comunist merge în America – buricul capitalismului – și gazdele fac eforturi disperate să își ascundă rușinea și mizeria de ochii oaspetelui.
Drogații, traficanții și persoanele fără adăpost care au împânzit centrul orașului San Francisco au dispărut în mod miraculos în această săptămână, în timp ce orașul se curăță pentru un eveniment internațional de amploare.
Oficialii chinezi recomandă din nou populației să poarte măști, în contextul în care, pe lângă creșterea numărului de cazuri de coronavirus, se înregistrează și o creștere a numărului de boli respiratorii.
La fel ca în cazul războiului din Ucraina, principalul beneficiar s-a dovedit a fi China, care a înregistrat cea mai mare creștere economică din lume în ultimii 30 de ani. Yuanul a devenit datorită războiului ucrainean a cincea cea mai tranzacționată monedă din lume.
Fostul premier chinez Li Keqiang a murit vineri dimineața devreme în urma unui atac de cord, a anunțat China, un sfârșit brusc al vieții unui lider care a servit alături de Xi Jinping timp de un deceniu.
Președintele rus Vladimir Putin a sosit marți la Beijing pentru a se întâlni cu președintele chinez Xi Jinping într-o vizită extrem de urmărită, menită să demonstreze încrederea și parteneriatul "fără limite" dintre cele două țări.
În luna martie a acestui an, la împlinirea unui an de război sângeros împotriva poporului ucrainean nevinovat, președintele Chinei l-a vizitat la Moscova pe Putin.
Fostul președinte Donald Trump a avertizat că atacul șocant și brutal comis de teroriștii Hamas asupra civililor israelieni în weekend are premisele unui al treilea război mondial.
China a declarat duminică că este „profund îngrijorată” de confruntările dintre Israel și palestinieni, care s-au soldat deja cu sute de morți, și a îndemnat toate părțile să dea dovadă de „reținere”.
55 de marinari chinezi ar fi murit în Marea Galbenă, după ce submarinul lor nuclear ar fi fost prins într-o capcană destinată navelor britanice de submersie, dezvăluie Daily Mail.