A murit jurnalistul Horia Tabacu
Sâmbătă dimineața, jurnalistul și prozatorul Horia Tabacu, consultant editorial al cotidianului Evenimentul Zilei, a murit, la vârsta de 60 de ani, din cauza unor probleme cardiace, potrivit unui anunţ postat pe site-ul EVZ. A fost fondator, alături de Sorin Roșca Stănescu, al primului ziar de după Revoluție, Informația Bucureștiului.
Livrare GRATUITA, orice produs. Toate ofertele
"Azi dimineață, a murit un ziarist, coleg de ani de zile: Horia Tabacu. I s-a oprit inima. Pentru noi, cei de la EVZ, vestea e aproape ireală. Şi n-avem cuvinte…”, a scris jurnalista Simona Ionescu, redactor-șef EVZ, pe contul ei de Facebook.
"Avea 60 de ani, dar arăta ca un flăcău. Doar părul i se albise faţă de ziua din urmă cu câteva decenii când s-a angajat la Informaţia Bucureştiului. A fost un ziarist pur sânge, un ziarist de «modă veche», cu tot ce are mai bun această expresie. Sâmbătă, inima lui mare a cedat. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească!", scrie în anunţul postat pe site-ul ziarului EVZ.
Născut în 25 octombrie 1954, Horia Tabacu a urmat cursurile Universităţii Bucureşti, Facultatea de Limba şi Literatura română.
Din iulie 2011 şi până în prezent, Horia Tabacu a fost consultant editorial al cotidianului Evenimentul Zlei.
De-a lungul carierei, Horia Tabacu a lucrat la publicaţiile Informaţia Bucureştiului, Libertatea, Ziua, Evenimentul zilei, Ultimul cuvânt. A fost şi director al revistei Hustler şi a contribuit la lansarea ziarelor Averea şi Cancan.
În 2011, Horia Tabacu a lansat cartea de momente și schițe ”Drumul până la Piața Romană”. Aici a adunat povestiri savuroase, despre viață și dragoste în comunism, pe care scriitorul și publicistul George Cușnarencu le compara cu ”niște cupe de argint neatinse de patina vremii”.
”Profesori, ceapiști, hotelieri, studenți, povestea unei vechi agende de telefon, îndrăgostiri năbădăioase, despărțiri de operetă, este în prozele lui Horia Tabacu tot spiritul Generației 80, inalterat, deși între timp au trecut 30 de ani. Un motiv în plus să-l prețuiesc pe aventurierul neliniștit care știe și acum versuri din Dinescu și care încă incearcă să descopere într-o baltă plina de noroi un diamant brut”, spunea Cușnarencu în prefața cărții.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)