Adversari EURO 2016: Claudio Ranieri este noul antrenor al Greciei
Grecia, viitoarea adversară a naţionalei României în preliminariile Campionatului European din 2016, are un nou antrenor. Este vorba despre italianul Claudio Ranieri, care a antrenat ultima oară pe AS Monaco, cu care a terminat pe locul 2 în campionatul Franţei.
În vârstă de 62 de ani, Ranieri a semnat pe doi ani cu Federaţia din Grecia."Am avut şi alte oferte, dar am avut un feeling bun după ce m-am întâlnit cu preşedintele Federaţiei Greciei", a declarat Ranieri.
Este pentru a treia oară, consecutiv, când naţionala Greciei numeşte un antrenor străin. Înaintea sa au fost Fernando Santos şi Otto Rehagel.
Deşi este la prima experienţă ca antrenor al unei echipe naţionale, Ranieri a antrenat unele din cele mai mari cluburi ale Europei, printre care: Juventus, Inter, Fiorentina, Napoli, Roma, Chelsea, Valencia sau Atletico Madrid.
Chiar şi aşa, palmaresul său este destul de modest, Ranieri câştigând doar o Cupă a Spaniei cu Valencia şi una a Italiei cu Fiorentina. A obţinut un loc 2 cu AS Roma şi o semifinală de Champions League cu Chelsea.
România va da piept cu Grecia pe 7 septembrie 2014 în deplasare şi fix un mai târziu pe teren propriu.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)