Afganistan: Trei morți într-un atentat sinucigaș la Kabul
Autoritățile afgane au anunțat că trei angajați ai Ministerului afgan al Apărării și-au pierdut viața și alți opt au fost răniți într-un atentat sinucigaș al talibanilor împotriva unui autobuz care îi transporta, a doua zi după alte două atentate ucigătoare similare, relatează AFP, citată de Agerpres.
"Pot să confirm un atentat sinucigaș împotriva unui autobuz care transporta angajați ai armatei afgane", a declarat Dawlat Waziri, purtător de cuvânt adjunct al Ministerului Apărării. "Din nefericire, am avut trei morți și opt răniți în urma atacului", a mai spus el, adăugând că răniții au fost transportați la un spital și sunt în "stare stabilă".
Atentatul a avut loc joi dimineața, foarte devreme, când angajații se duceau la lucru, a precizat poliția din Kabul, iar talibanii au revendicat rapid atentatul prin purtătorul lor de cuvânt, Zabibullah Mujahid, care a "evocat un număr neprecizat de ofițeri de securitate uciși" într-un mesaj trimis AFP.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)