Ameninţat de interlopi, Mircea Badea vrea să ceară ajutorul Parchetului: Nu vă faceţi singur dreptate
Mircea Badea are din noui probleme. Realizatorul emisiunii În gura presei de la Antena 3 a anunțat pe Facebook că este amenințat de interlopi. Acesta a enumerat două posibilităţi prin care ar putea acționa: "mă duc la instituţii sau vorbesc cu nişte cetăţeni din UE, din Bulgaria" și a cerut sfatul fostului chestor Pavel Abraham.
Livrare gratuita in 24 de ore! Orice produs
'Mă ameninţă nişte interlopi şi nu ştiu ce să fac. Au fost deranjaţi de nişte comentarii pe teme sportive pe care le-am făcut eu şi ei reacţionează ca interlopii. Problema este că au două clase mai puţin ca trenul şi când scriu ceva cu 'ne-am', scriu 'neam'. Interlopii mă ameninţă prin intermediari sau pe Facebook, că acum totul e pe online. Şi pe mine, şi pe familia mea. Aşa fac interlopii, ameninţă şi familia. Există două posibilităţi: să mă duc la instituţiile statului, cum ar fi Parchetul, să îl ia pe interlop, să îl reeduce, să înveţe să scrie sau să vorbesc cu nişte cetăţeni din UE, din Bulgaria, care au zis că şi ei vor să păţească la fel ca mine? Ce să fac?'', a întrebat Badea.
''Singura soluţie este să reclamaţi, să aşteptaţi vreo doi ani, apoi să vă liniştiţi. Serios acum, trebuie să reclamaţi, nu vă faceţi singur justiţie'', i-a răspuns Pavel Abraham.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)