Anders Breivik, ca puşcăriaş, a devenit mai periculos
Anders Breivik a refuzat să fie vizitat de tatăl său în închisoare, care a declarat că acum fiul său a devenit mai periculos decât înainte să fie condamnat.
Cei doi nu s-au mai văzut de când Anders Breivik avea 16 ani. Tatăl extremistului norvegian Anders Breivik, Jens Breivik, a afirmat că fiul său a devenit mai periculos în închisoare, în timpul lansării cărţii sale „My Fault? A Father's Story”.
Jens Breivik, de 79 de ani, fost diplomat, şi-a exprimat regretul că nu a fost un tată bun şi nu ştie de ce fiul său a devenit terorist. Părinţii lui Anders Breivik au divorţat pe când acesta avea doar un an. Tatăl şi fiul au trăit apoi în ţări diferite şi s-au întâlnit cu unele ocazii.
Tatăl lui Anders Breivik a încercat să obţină custodia lui când acesta avea patru ani, după ce serviciile de protecţie a copilului au avertizat că situaţia familiei nu era tocmai una bună. Custodia i-a fost refuzată lui Jens Breivik. Contactul între tată şi fiu a fost întrerupt când Anders Breivik avea 16 ani.
Anders Breivik, acum în vârstă de 35 de ani, a refuzat să fie vizitat de tatăl său în închisoare. Anul trecut, i-a scris o scrisoare, în care îi spunea că nu se va întâlni cu el până când nu-i va împărtăşi opiniile politice şi nu va deveni fascist.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)