Andrei Gerea, propunerea PNL pentru Ministerul Economiei
Andrei Gerea, liderul deputaților PNL, este propunerea partidului pentru postul de Ministru al Economiei, rămas vacant în urma demisiei lui Varujan Vosganian.
Președintele PNL, Crin Antonescu, a spus că propunerea a fost votată în unanimitate de conducerea partidului.
La rândul său, Gerea a declarat că speră să fie performant și că este emoționat la primirea acestui mandat.
Gerea este membru PNL din 1990, este vicepreședinte al PNL Argeș, a absolvit ASE și a lucrat în domeniul bancar. Este la al treilea mandat de deputat, la alegerile din decembrie 2012 câștigând într-un colegiu din Argeș.

E o variantă pe care am discutat-o și cu premierul și e agreată. E un minister foarte greu - Crin Antonescu, președinte PNL
La rândul său, Gerea a declarat că speră să fie performant și că este emoționat la primirea acestui mandat.
E o sarcină care mă onorează, nu e de natură să mă cocoșeze, dar totuși mă emoționează, sper să fac față cu brio la încrederea acordată - Andrei Gerea, PNL
Gerea este membru PNL din 1990, este vicepreședinte al PNL Argeș, a absolvit ASE și a lucrat în domeniul bancar. Este la al treilea mandat de deputat, la alegerile din decembrie 2012 câștigând într-un colegiu din Argeș.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)