Angela Merkel cere anchetarea fostului ministru al Agriculturii, suspectat că face parte dintr-o rețea de pedofili
Cancelarul german Angela Merkel a cerut marți să se răspundă în mod convingător la “toate întrebările deschise” legate de cazul unui deputat investigat într-un dosar de pornografie infantilă, ce a condus la demisia ministrului agriculturii, Hans-Peter Friedrich, care le-a divulgat social-democraților secretul respectivei anchete.
În conferința de presă organizată după întâlnirea cu președintele elvețian Didier Burkhalter, șefa executivului german a cerut Bundestagului (camera inferioară a parlamentului) să ofere răspunsuri cu privire la acest scandal pentru ca cetățenilor “să li se redea încrederea” în statul de drept, se arată în comunicatul Agerpres.
Un scandal de proporții zguduie guvernul Merkel. Ministrul Agriculturii în noul guvern de coaliţie, Hans-Peter Friedrich, şi-a dat demisia după ce s-a aflat că unul dintre parlamentarii social-democraţi face obiectul unei anchete pentru posesie de materiale pornografice cu minori. Parchetul din Hanovra, care instrumenta respectivul caz, crede că deputatul ar fi fost avertizat de colegii de partid despre această anchetă, iar parlamentarul a distrus imediat probele compromiţătoare din calculatorul personal, informează b1tv.ro.
Presa germană scrie că, în urma acestui scandal, Angela Merkel a fost nevoită să îl sacrifice pe ministrul Agriculturii pentru a menţine alianţa fragilă cu social-democraţii.
[caption id="attachment_21315" align="aligncenter" width="600"] Hans-Peter Friedrich este suspectat că ar face parte dintr-o rețea de pornografie junvenilă[/caption]

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)