Antropologul Vintilă Mihăilescu: Hipsterul nu este decât un neo-proletar nevrotic
Corporatistul nu este decât un soi de neo-proletar, scrie antropologul Vintilă Mihăilescu în ultimul număr al Dilemei Vechi.
Cum stau lucrurile cu cei „aleşi“, fericiţii care au pătruns în lumea „corporaţiilor“ (în sensul cel mai generic al termenului)?
Antropologul mai susține că odată ajunși în posturi de conducere, corporatiștii dezvoltă "complexul caporalului:ajunsă pe un post de conducere, persoana va începe să-şi scoată pîrleala pentru anii de şmotru, punîndu-şi subalternii să frece template-ul. Şi, pentru a-şi linişti conştiinţa, va ajunge să creadă în Template şi să se transforme în preot al acestuia..."
În concluzie, mulți dintre acești corporatiști ajung hipsteri, adică nimic altceva "decât un neo-proletar nevrotic"

De la „lucrători“ la managerii-funcţionari, adică tot ce este sub top management, aceştia constituie un soi de neo-proletariat, aflat într-o situaţie paradoxală: de jure, sînt clasa de mijloc, de facto, sînt într-o situaţie mai împovărătoare şi mai precară decît muncitorii propriu-zişi; în context, sînt masele office ale neo-taylorismului postindustrial (el însuşi un paradox). Au IQ-ul peste medie, muncesc cel mai mult şi sînt cei mai stresaţi din România – măcar pentru faptul că li se aminteşte în fiecare zi că nu sînt indispensabili – şi, din nou paradoxal, li se cere performanţă cu condiţia să nu aibă iniţiative, Vintilă Mihăilescu, antropolog.
Antropologul mai susține că odată ajunși în posturi de conducere, corporatiștii dezvoltă "complexul caporalului:ajunsă pe un post de conducere, persoana va începe să-şi scoată pîrleala pentru anii de şmotru, punîndu-şi subalternii să frece template-ul. Şi, pentru a-şi linişti conştiinţa, va ajunge să creadă în Template şi să se transforme în preot al acestuia..."
În concluzie, mulți dintre acești corporatiști ajung hipsteri, adică nimic altceva "decât un neo-proletar nevrotic"
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)