Are doar 5 milimetri grosime.VEZI AICI care este cel mai subțire telefon din lume
Lupta pentru cel mai performant smartphone este întotdeauna crâncenă între companii foate puternice precum Apple, Samsug, HTC, LG sau Sony. Aceastea caută, în permanență, noi tehnici pentru a crea un telefon cu cameră cât mai bună și un design cât mai atractiv.
Nu aceleași companii intră însă în cursa pentru cel mai subţire telefon inteligent. De câteva luni bune, deţinătorul acestui superlativ absolut în specificaţii este Gionee Elife S5.5, de doar 5.5 milimetri, un telefon foarte asemanător cu modelul Allview X2 Soul, care nu este decat o variaţie a aceluiaşi dispozitiv, relataza Playtech.ro.
Acum, aceeaşi companie vrea să lanseze un dispozitiv şi mai compact. Noul aparat poartă numele de Gionee GN9005 și ,deşi nu a fost lansat oficial pe piață, se anunţă a fi cel mai subţire smartphone din lume, cu doar cinci milimetri grosime.
Totuși,pentru a realiza un smartphone atât de infim cei de la Gionee au trebuit să facă câteva compromisuri la capitolul dotări hardware. Astfel,GN9005 are un display AMOLED de 4,8 inci cu o rezoluţie nativă 720p şi o densitate de pixeli de 306ppi. Certificat deja de autoritatea chineză TENAA, la interior, acesta ascunde un procesor quad core tactat la 1,2 GHz, 1GB de memorie RAM, o cameră frontală de 5 megapixeli şi una principală de 8 megapixeli. Rulează din start Android 4.3 Jelly Bean şi ascunde la interior o baterie de 2050 mAh.
Prețul oficial al unui astfel de telefon inteligent nu este încă cunoscut.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)