Armele scapă de sub control la nivel mondial
Armele lumii măresc nivelul cheltuielilor guvernamentale la cote nemaiîntâlnite până acum.
Țările din întreaga lume cheltuiesc, în prezent, peste 1.700 de miliarde de dolari pe pe armele neccesare pentru contracararea conflictelor.
Este mai mult decât totalul investițiilor care se fac la nivel global în energie!
În afară de producătorii de armament și furnizorii acestora, nu există alte beneficii economice ale industriei de armament: armele sunt depășite din punct de vedere tehnic de altele noi foarte repede și nu generează beneficii materiale, ci, dimpotrivă.
Costurile plătite de diferite state ale lumii pentru armele necesare se văd în creșterea nivelului datoriilor guvernamentale, scrie Zero Hedge.
În fiecare an, sumele disponibile pentru îmbunătățirea educației, creșterea accesului la alimente și carburanți, pentru mediu sau pentru rezolvarea problemelor demografice sunt cu 1.700 de miliarde de dolari mai mici, chiar dacă aceste probleme sunt esenţiale pentru provocările secolului al XXI-lea.
Este îngrijorător și că statele pot pierde rapid controlul asupra acestor arme, conturându-se perspectiva unor conflicte ce nu se termină niciodată și a unor tragedii majore.
Deși nu au existat informații confirmate că armele nucleare post-sovietice au dispărut sau au fost furate, în contextul turbulențelor politice și economice de atunci, există în schimb numeroase dovezi care atestă existenţa unei piațe negre destul de mari a materialor nucleare.
Aceasta crește riscul unor accidente nucleare în regiuni mari și chiar în întreaga lume. Conflictele militare se răspândesc din nou în Orientul Mijlociu.
În contextul acestor confruntări, oricine se oferă voluntar să lupte pentru oricare dintre părți va primi gratuit mâncare și arme, din partea puterilor regionale și internaționale asociate acelei tabere beligerante.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)