Au aflat și cercetătorii de la Princeton University: În Statele Unite NU există DEMOCRAȚIE, ci OLIGARHIE
Statele Unite nu pot fi considerate drept model de democrație pentru lume, întrucât în interioriul lor nu există ceea ce se definește drept ”democrație”. La această concluzie au ajuns acum cercetătorii unei prestigioase universități americane.
SUA nu sunt o democrație pentru că deciziile politice luate de Stat nu corespund exigențelor cetățenilor, ci intereselor unui mic grup de persoane din așa numita elită economică. Afirmația aparține celor de la Princeton University, conform BBC.com.blogs.
”Analizele noastre arată că majoritatea americanilor influențează, in foarte mică măsură, politica. Desigur, americanii au dreptul de a vota, dreptul la exprimare și dreptul la asociere. Având în vedere însă că puterea aparține puternicelor organizații economice și unui grup restrâns de politicieni influenți, ideea conform căreia America trebuie considerată un model al unei societăți democrate provoacă semne serioase de întrebare”, se spune in studiul cercetătorilor americani.
Cei doi cercetători au ajuns la această concluzie revizuind răspunsurile din peste 1000 de sondaje de opinie realizate în SUA între 1981 și 2002 pe tema problemelor publice.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
REACȚIUNEA: Dorel Vișan, Mare Maestru cu grad 33 și jumătate al Ordinului Masonic Umaniterra din Cluj (FOTO/VIDEO)
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)