Au fost INUNDAŢIILE PROVOCATE de RACHETE ANTIGRINDINĂ?
Generalul în rezervă Emil Străinu consideră că inundaţiile din ultima perioadă au două cauze: prima este legată de activitatea necontroloată a omului, de la tăierea pădurilor şi până la lipsa unui plan de deversări controlate.
A doua cauză majoră, crede Emil Străinu, o constituie numărul exagerat de mare de lansări de rachete meteorologice antigrindină efectuate anul acesta în ţara noastră. Folosirea acestora duce la schimbarea umidităţii, presiunii şi temperaturii, atât în zona de lansare cât şi în cele învecinate. Iar aceste schimbări cauzează fenomenul de rupere de nori şi căderi mari de apă în perioade extrem de scurte de timp.
Afirmaţia este contrazisă de cei implicaţi direct în programul de combatere a grindinei.
În România, există trei puncte de lansare pentru rachetele antigrindină. Acestea sunt în judeţele Prahova, Buzău şi Iaşi.Cele trei puncte de lansare din România protejează aproximativ 300 de mii de hectare de teren agricol. Nici o lansare de racheta nu se realizează fără o analiza completă a tuturor datelor meteorologice.
Specialiştii susţin că în zonele în care funcţionează sistemul, în ultimii ani, fenomenele meteo climatice s-au echilibrat: nu există precipitaţii abundente, dar nici secetă, iar grindina este o amintire.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)