Augustin Lazăr, acuzat că a încălcat codul deontologic al magistraților
Inspecția Judiciară îl acuză pe procurorul general, Augustin Lazăr, de încălcarea codului deontologic al magistraților, după ce i-a numit pe parlamentarii din comisiile speciale „inculpați de rang înalt”. Raportul a fost înaintat Secției pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, care va decide dacă Augustin Lazăr va fi sau nu sancționat disciplinar.
Augustin Lazăr susținea pe 8 decembrie 2017 că a folosit cuvântul ”hărțuiți” fiindcă l-a găsit în raportul de la Geneva și i s-a părut potrivit pentru ceea ce considera că se întâmplă asupra DNA. „Procurorii din DNA sunt hărțuiți prin campanii media, prin chemarea în fața unor comisii speciale. Dar acolo cine îi convoacă? Niște inculpați de rang înalt, care vor ca discuțiile să aibă loc în alt mediu în afară de cel judiciar. Procurorii sunt invitați să dea seama într-un mediu care nu e judiciar. Am folosit această expresie pentru că o folosește nu numai redactorul acestui raport, ci o vedem noi din ceea ce vedem noi prin atacuri media și alte acte care sunt evident neprietenoase procurorilor…” este declarația care oferă indicii cu privire la încălcarea codului deontologic, potrivit www.mediafax.ro.
Sesizarea din oficiu a Inspecției Judiciare cu privire la încălcarea de către procurorul general Augustin Lazăr a obligațiilor deontologice stabilite conform articolului 17 din Codul Deontologic al judecătorilor și procurorilor s-a înregistrat pe 23 martie 2018. Secția pentru procurori a CSM urmează să decidă dacă Augustin Lazăr va fi sau nu sancționat disciplinar.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Persoane: Augustin Lazăr
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)