CNA a amendat TVR pentru "colindul antisemit". O singură persoană a votat împotrivă
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, că Televiziunea Română a difuzat un colind antisemit și în consecință, a amendat instituția cu 50.000 de lei.
Decizia a fost luată joi de CNA, la propunerea Laurei Georgescu, preşedintele Consiliului, cu şapte voturi "pentru" (Laura Georgescu, Florin Gabrea, Lorand Turos, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Cristina Trepcea şi Radu Călin Cristea) şi un vot "împotrivă" (Christian Mititelu).
Centrul de Promovare a Culturii Tradiţionale Cluj: Nu există colinde antisemite/ Evreii spun că melodia aminteşte de Auschiwitz!
Sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea articolului 3, alineatul 1 din Legea audiovizualului, potrivit căruia "Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului", şi a articolului 47, alineatul 1 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului, potrivit căruia "Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe".
Membrul CNA Christian Mititelu a fost de părere că în acest caz nu a fost încălcat articolul 3, alineatul 1 din Legea audiovizualului. "Nu cred că se poate aplica articolul 3. Cred că este aplicat numai ca să putem da amendă", a spus Christian Mititelu.
http://youtu.be/XWTeAkn9hnM

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)