CONCERTELE anului 2015 la Bucureşti: André Rieu, Robbie Williams, Marc Anthony
Anul 2015 se anunţă a fi unul plin de evenimente pe scena muzicală din România, artişti internaţionali, îndrăgiţi de publicul român, urmând să concerteze în premieră la Bucureşti. André Rieu, Robbie Williams, Marc Anthony şi OneRepublic sunt doar câteva dintre numele mari anunţate până în prezent.
Cântăreţul britanic Robbie Williams va susţine un concert în România, în Piaţa Constituţiei, potrivit Sorinei Burlacu, proprietarul companiei Events, citat de Mediafax.
De asemenea, Thomas Anders, fost membru al duoului pop german Modern Talking, va susţine un concert la Sala Palatului din Bucureşti, pe 24 ianuarie 2015.
Tot în 2015, Toto Cutugno va concerta, pe 27 februarie, la Sala Palatului din Capitală, într-un show unic, alături de Orchestra Simfonică Bucureşti.
Joaquín Cortés, considerat "regele flamencoului", va prezenta "Gitano", "cel mai intim spectacol de până acum", pe 15 martie 2015, la Sala Palatului din Bucureşti.
În urmă cu doi ani, cântăreţul spaniol David Bisbal le-a promis celor peste 4.000 de fani care l-au aplaudat la Sala Palatului că va reveni în România cu un nou concert. Astfel, cântăreţul de muzică latino va susţine un concert în România, la Sala Palatului din Bucureşti, pe 18 martie 2015, iar cântăreaţa Mariza, supranumită "regina muzicii fado", va concerta din nou în România, la Sala Palatului din Bucureşti, pe 24 martie 2015.
De asemenea, Richard Clayderman revine la Bucureşti pe 26 martie 2015, cu spectacolul "From Paris with Love", prezentat în premieră mondială, la Sala Palatului, iar cântăreţul Marc Anthony va susţine un concert la Sala Palatului din Capitală, pe 31 martie 2015.
Totodată, Roxette va concerta, pe 17 mai 2015, la Arenele Romane din Bucureşti, aceasta fiind cea de-a doua vizită a trupei în capitala României, după concertul susţinut în 2011, iar OneRepublic, una dintre cele mai iubite trupe pop-rock ale momentului, va concerta pentru prima dată în România, la Arenele Romane din Bucureşti, pe 4 iunie 2015.
Un alt concert anunţat pentru anul 2015 este cel al trupei Europe, care va avea loc pe 11 iunie, la Sala Palatului din Capitală.
Un eveniment special al anului 2015 pe piaţa concertistică din România este reprezentat de seria de cinci concerte pe care violonistul André Rieu o va susţine în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, datorită cererii extraordinare din partea publicului din România. Primele patru concerte sunt programate în perioada 11 - 14 iunie, iar cel de-al cincilea va avea loc pe 6 iunie.
Triggerfinger, Şuie Paparude, Coma, Grimus şi Toulouse Lautrec se numără printre formaţiile care vor concerta la cea de-a doua ediţie a Festivalului Shine, un eveniment care se va desfăşura pe 4 şi 5 iulie 2015, la Arenele Romane din Bucureşti.
De asemenea, trupa olandeză BZN va susţine un concert, la Sala Palatului din Bucureşti, pe 10 octombrie 2015, acesta fiind ultimul show pe care formaţia îl va susţine în România, potrivit organizatorilor evenimentului.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști. ACTUALIZARE - Cronici
Războiul împotriva Omului
Scandal monstru la Eurovision. Reprezentanta ”non-binară” a Irlandei a făcut un show satanist care i-a pus pe fugă chiar și pe fani
Manuela Hărăbor spulberă filmul lui Ciprian Mega, ”21 de rubini”: ”O mizerie neo-marxistă. Mă întreb de ce nu apare în film cel care a tăiat și a spânzurat în ultimii ani în interiorul BOR-ului și care încă nu a fost înlăturat, respectiv Vasile Bănescu”
Prof. Ilie Bădescu: 21 de rubini
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)