Cartel VW-Daimler-BMW?
Volkswagen, Daimler- Mercedes și BMW sunt suspectați de o posibilă activitate de tip cartel și investigați fiindcă ar fi ajuns la o înțelegere secretă ca să nu reducă emisiile poluante ale mașinilor pe care le produc, anunță Newstandard.
Potrivit unei anchete a Uniunii Europene, cei trei constructori auto germani s-au înțeles să limiteze dezvoltarea și implementarea unor sisteme de control a emisiilor pentru automobile, ceea ce încalcă legile europene antitrust.
„Aceste tehnologii aveau rolul de a face mașinile mai puțin dăunătoare mediului înconjurător. Dacă această conspirație se va dovedi, atunci înseamnă că publicul a fost lăsat fără oportunitatea de a cumpăra mașini care poluează mai puțin, deși tehnologiile erau disponibile producătorilor” susține comisarul european pentru Competiție, Margrethe Vestager, citată de Reuters.
Dacă vor fi găsite vinovate, VW, Daimler și BMW riscă amenzi de 10% din venituri. Toate cele trei companii au anunțat, prin comunicate, că vor colabora cu oficialii europeni și că nu vor mai face alte comentarii în acest caz.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)