Casele din România, scumpiri peste media din Uniunea Europeană
Prețul locuințelor în zona euro a crescut cu 4,5%, iar în Uniunea Europeană cu 4,7% în primul trimestru din 2018, comparativ cu perioada similară din 2017. Deși veniturile românilor sunt în continuare mult sub media UE, un avans mai mare este înregistrat în România, unde prețul locuințelor a crescut cu 6,6% în ritm anual, potrivit Eurostat.
La nivelul tuturor celor șase mari orașe ale țării monitorizate constant de Imobiliare.ro, pretențiile vânzătorilor au dus prețurile până la 1.480 de euro pe metrul pătrat util în Cluj-Napoca, orașul cu cele mai scumpe locuințe din România în acest moment. Prețul per metrul pătrat util se ridică în medie la 1260 de euro în București, 1150 de euro în Timișoara, 1100 de euro în Constanța, puțin peste 1000 în Brașov și 960 în Iași.
În rândul statelor membre, cele mai mari creșteri anuale ale prețurilor la locuințe în primele trei luni din acest an au fost raportate în Letonia (13,7%), Slovenia (13,4%), Irlanda (12,3%) și Portugalia (12,2%), în timp ce prețurile au scăzut în Suedia și Italia (ambele cu 0,4%) și Finlanda (cu 0,1%).
Potrivit Institutului Internațional pentru Finanțe (IIF), datoria mondială, incluzând aici și datoriile gospodăriilor, a urcat până la 237.000 miliarde de dolari în ultimul trimestru al anului trecut, cu 70.000 de miliarde mai mult decât în urmă cu un deceniu, când izbucnea criza financiară.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Subiecte: Bulă imobiliară
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)