Cazul Șova modifică regulamentul Senatului: Comisia de regulament a adoptat, în unanimitate, decizia de a schimba regulile privind ridicarea imunității senatorilor
Comisia de regulament s-a întrunit marți pentru a modifica regulamentul Senatului după controversele apărute în cazul votului privind încuviințarea cererii DNA de reținere și arestare a lui Dan Șova.
[P] Maria, Regina României. Jurnal de Război, ediţie integrală, necenzurată - comanda online
Astfel, potrivit B1.ro, se dorește punerea în acord a regulamentului Senatului cu textul Constituției. Noul regulament ar putea fi votat chiar în ședința de plen de marți, după ce comisia a adoptat, cu unanimitate, decizia de a modifica regulamentul în cazul ridicării imunității senatorilor.
Mai exact,a fost modificat articolul 173 din Regulament, stabilind că ”Senatul hotărăşte asupra cererii cu votul secret al majorităţii senatorilor prezenţi” şi înlocuind astfel prevederea potrivit căreia decizia se lua cu votul majorităţii ”membrilor Senatului”.
Este nevoie însă de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor care să voteze în favoarea noului regulament, pentru a se adopta modificările.
Comisia de regulament a luat atitudine după ce atât CSM, cât și președintele Klaus Iohannis și parlamentarui ai PNL au sesizat Curtea Constituțională cu privire votul dat ăn cazul Șova în Senat, unde, deși au fost voturi suficiente, aleșii au considerat că este nevoie de o majoritate calificată și nu una simplă pentru încuviințarea reținerii și arestării fostului ministru.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști. ACTUALIZARE - Cronici
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)