ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cel puțin 30.000 de funcționari publici vor intra în grevă generală joi, 30 aprilie, a declarat Valer Suciu, președintele Federației Sindicatelor din Administrație, citat de B1 TV.

Conform aceleaşi surse, funcționarii cer majorări salariale, cel puțin la nivelul celor din învâțământ, și bonuri de masă, asta după ce au renunțat deja la opt revendicări ale salariaților din administrație.

Președintele Federației Sindicatelor din Administrație a spus că a fost chemat la guvern pentru discuții, unde a vorbit cu Rovana Plumb, ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, cu Eugen Teodorovici, ministrul Finanțelor și cu secretari de stat.

"În afară de a-și etala coafurile, doamna ministru nu a făcut nimic", a spus Suciu, adăugând că totuși au existat niște promisiuni pentru anul acesta.

Suciu a mai precizat că atunci când vor vedea seriozitate, sau o garanție, se vor opri, dar până în prezent nu au văzut decât indiferență și aroganță.