Cine este noul secretar general al NATO. Propus de Merkel, în relații cordiale cu Putin și Medvedev, Jens Stoltenberg preia miercuri șefia Alianței
Pe fondul relațiilor extrem de tensionate dintre Alianța Nord Atlantică și Rusia, norvegianul Jens Stoltenberg preia miercuri postul de secretar general al NATO. Analiștii spun că relațiile bune pe care fostul premier al Norvegiei le-a întreținut cu Vladimir Putin și Dmitri Medvedev ar putea reprezenta un atu, pentru a detensiona relațiile glaciare NATO-Rusia.
Vasta experiență politică a lui Jens Stoltenberg, precum și bunele relații pe care le are cu Rusia sunt atuuri ce l-ar putea ajuta în gestionarea dosarelor ce-l așteaptă, comentează scrie site-ul rtbf.be.
De formație economist, fostul premier social-democrat al Norvegiei a fost desemnat în martie de Consiliul Atlanticului de Nord să-i succeadă danezului Anders Fogh Rasmussen la conducerea Alianței. Stoltenberg și-a manifestat atunci intenția de a consolida NATO ca 'alianță politică puternică și cu o capacitate militară solidă', dar nu a oferit detalii concrete.
Presa norvegiană dezvaluia că Angela Merkel ar fi fost cea care a propus candidatura sa la șefia NATO, propunere susținută rapid de președintele Obama.
Stoltenberg va fi primul secretar general al NATO provenit dintr-o țară nemembră a Uniunii Europene. Cel care-i predă ștafeta a declarat vineri, când a părăsit sediul de la Bruxelles al Alianței, că această schimbare survine într-un 'moment dificil' pentru NATO, dar și-a exprimat speranța că NATO va găsi soluții în fața provocărilor ce se întrevăd și va reuși să-și apere valorile.
Principala provocare va consta cu siguranță în relațiile cu Rusia, tensionate de anexarea Crimeii și de acțiunile Moscovei în estul separatist al Ucrainei, evoluții ce au creat o criză geopolitică în estul Europei.
În ce privește relațiile cu Statele Unite, episodul din cariera sa politică ce iese în evidență este semnarea în anul 2008 a contractului de opt miliarde de euro pentru achiziția unor avioane multirol F-35 de la compania americană Lockheed Martin.
Norvegia a mai fost implicată sub conducerea sa și în negocierea a numeroase crize internaționale, de cele mai multe ori în secret, cum a fost cazul tratativelor dintre guvernul columbian și rebelii FARC.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Homo Blănosus: Marea Resetare se transformă în Desen Animat
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)