Claudiu Dumbrăveanu, fost vicepreședinte al ANRE, trimis în judecată
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) l-au trimis în judecată sub control judiciar pe Claudiu Dumbrăveanu, fost vicepreședinte al Autorității Naționale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), sub acuzația de luare de mită pentru atribuirea unor contracte, în același dosar fiind trimiși în judecată Gheorghe Ciubotaru, asociat la SC Electro-Alfa International la data comiterii faptelor, pentru complicitate la luare de mită, și Florin Gugu, fost director Enel, pentru dare de mită, informează Agerpres.
În rechizitoriu, procurorii au reținut că, în 2013, Claudiu Dumbrăveanu a pretins și a obținut de la Florin Gugu, în baza unei înțelegeri anterioare, foloase necuvenite pentru SC Electro-Alfa International, respectiv atribuirea a două contracte de execuție lucrări în valoare totală de peste 407.000 lei, în schimbul îndeplinirii unor acte contrare îndatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea la 21 iunie, 2 și 3 octombrie 2013 a unor intervenții, în virtutea funcției, pentru avantajarea intereselor Enel, și anume: micșorarea procentului de reducere a tarifelor de la—6% la—1,3%; majorarea unui spor de eficiență de la 25% la 50%; informarea Enel despre faptul că un control nu avea la bază o reclamație, ci era în programul anual de control.
"În prima jumătate a anului 2013, Dumbrăveanu, având o funcție de decizie în ANRE, respectiv vicepreședinte și membru în Comitetul de reglementare, a pus în vedere lui Florin Gugu, director Enel, că, în urma descoperirii unei duble taxări a certificatelor verzi către consumatori în anul 2012, Enel Distribuție Muntenia este pasibilă de sancțiuni constând în reducerea tarifelor de furnizare a energiei electrice cu 6%. Cu această ocazie, el a condiționat micșorarea procentului de reducere a tarifelor la 1,3% (reprezentând o economie pentru Enel de 2,5 milioane euro) de atragerea firmei SC Electro-Alfa International SRL, aparținând unui apropiat al vicepreședintelui ANRE, Gheorghe Ciubotaru, în implementarea proiectului Smart Meter, ori de încheierea de către Enel cu această societate a unor contracte de lucrări sau de achiziție echipamente", susțin procurorii, precizând că, în acest context, Florin Gugu a promis că va ține cont de solicitarea lui Dumbrăveanu, sens în care a avut întâlniri cu reprezentanții SC Electro-Alfa International SRL, cu care a stabilit atribuirea în viitorul apropiat a unor contracte, deși aceștia practicau prețuri peste cele ale pieței în domeniu.
"Dumbrăveanu a contribuit în mod esențial la reducerea sancțiunii de la 6% la 1,3%, precum și a perioadei de aplicare a acesteia, respectiv doar până la finele anului 2013. Ulterior, el a continuat să acorde sprijin către Enel, în varii modalități, în baza înțelegerii anterioare privitoare la atribuirea unor contracte către firma Electro-Alfa Intenational. Astfel, spre exemplu, la 2 octombrie 2013, Dumbrăveanu l-a contactat pe Florin Gugu, căruia i-a comunicat că a intervenit pentru majorarea unui spor de eficiență în beneficiul Enel de la 25% la 50% din consumul propriu tehnologic, pe nivelul de joasă tensiune", se spune în comunicat.
De asemenea, o zi mai târziu, el l-a informat pe același inculpat, printr-un intermediar, despre faptul că un control aflat în curs de derulare la Enel face parte din programul anual, precum și că nu are nicio reclamație la bază, informarea fiind făcută în urma temerilor exprimate de Florin Gugu.
"Ulterior acordării acestor facilități de către ANRE, pe site-ul SEAP a apărut un anunț de atribuire, din 13 decembrie 2013, pentru 'Antrepriza lucrărilor în rețelele de medie tensiune aparținând filialelor Banat și Dobrogea ale Enel', printre firmele câștigătoare regăsindu-se și SC Electro-Alfa International SRL, ca urmare a organizării de către Enel a licitațiilor, cu nerespectarea principiilor prevăzute de ordonanța de urgență privind achizițiile publice, modificată prin Legea193/2013. La 10 ianuarie 2014 între Enel Distribuție Dobrogea și SC Electro-Alfa International SRL au fost încheiate două contracte subsecvente pentru execuția de lucrări. Un contract are ca obiect modernizarea unor linii de tensiune din județul Călărași, fiind în valoare de peste 277.000 lei iar cel de-al doilea contract are ca obiect modernizarea unor instalații electrice din municipiul Călărași, fiind în valoare de aproximativ 130.000 lei", mai arată DNA.
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații.
Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul București.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)