Constanţa: Un copil de 4 ani a decedat în urma coliziunii dintre un autoturism şi o căruţă nesemnalizată
O fetiţă de 4 ani a murit şi alţi doi copii au fost răniţi în urma unui accident rutier petrecut pe DN 22C, între localităţile Poarta Albă şi Năvodari, în urma coliziunii dintre un autoturism şi o căruţă nesemnalizată, transmite Agerpres.
Potrivit reprezentanţilor Serviciului Poliţiei Rutiere Constanţa, atelajul condus duminică seară pe drumul naţional de un adolescent de 17 ani a fost lovit în partea din spate de o maşină care circula în acelaşi sens de mers.
Ambulanţele chemate la locul producerii accidentului au preluat şi transportat răniţii la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, aceştia fiind trei copii de 12 ani, 4 ani şi, respectiv, 8 luni, şi o femeie care se aflau în căruţă.
Pentru unul dintre minori, aflat în stare de comă, medicii nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Ceilalţi răniţi sunt în afara oricărui pericol.
Şoferul autoturismului, un tânăr de 23 de ani, este cercetat pentru ucidere din culpă. El a declarat că a fost orbit de lumina farurilor unui autovehicul care circula din sens opus şi a văzut prea târziu căruţa din faţa sa, nemaiputând să evite coliziunea.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Homo Blănosus: Marea Resetare se transformă în Desen Animat
Recomandările noastre
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)