ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Grupul Cord Blood Center, care deţine banca de celule stem Cord Blood Center (CBC), a cerut în instanţă începerea procedurilor necesare reorganizării judiciare a activităţii sale din România, a anunţat compania. Grupul Cord Blood Center operează în România prin două companii: CBC Laboratories şi Cord Blood Center Medical.

Livrare gratuita in 24 de ore!

Cord Blood Center Medical şi CBC Laboratories au fost scutite de către ANAF Cluj de plata TVA, începând din anul 2009, pentru serviciile legate de procesarea şi stocarea sângelui ombilical, acestea fiind asimilate serviciilor medicale. Cu toate acestea, recent, ANAF Cluj a revenit asupra deciziei comunicate în formă oficială în 2009 celor două companii şi a solicitat acestora achitarea retroactivă a TVA-ului aferent ultimilor cinci ani. Practic, nişte sume inexistente până acum au devenit peste noapte datorii restante, se arată într-un comunicat al companiei.

"Am depus contestaţie împotriva acestei decizii comunicate de ANAF Cluj. În paralel dorim să începem procesul de reorganizare judiciară, în conformitate cu decizia instanţei, pentru a securiza din toate punctele de vedere cele două companii care operează în România. Este foarte important de ştiut că această procedură judiciară nu va afecta în niciun fel angajamentele şi serviciile asumate de Cord Blood Center faţă de clienţii săi existenţi sau viitori. Demersul acesta a fost iniţiat de noi în scopul de a revitaliza procesele de management al afacerii. El nu interferează cu aspectele medicale ale activităţii noastre, unde discutăm de mecanisme extrem de bine reglementate, care sunt parte integrată din grupul internaţional Cord Blood Center, unul dintre liderii europeni în domeniu", a declarat Zohdy Hamid, fondatorul Cord Blood Center.

Cord Blood Center Group este una dintre cele mai mari bănci de celule stem din Europa, unde sunt stocate mai mult de 140.000 de unităţi de sânge cordonal.