Cum se vede războiul din GAZA prin ochii unei fete de 16 ani: Aș putea muri în orice clipă, singurul sunet care se aude este cel al BOMBELOR!
De zile întregi, Farah Baker privește, din spatele ferestrei, războiul din Fâșia Gaza, împărtășind fiecare clipă de coșmar trăită, pe Twitter. ”Nu mă pot opri din plâns. Aş putea muri în seara asta”, este doar una dintre mărturiile fetei de 16 ani, care a ajuns să fie intervievată de postul american NBC.
A decis că lumea trebuie să știe ce se întâmplă în Gaza, așa că a luat telefonul și a început să descrie pe Twitter momentele prin care trece, profitând de generatorul de curent pe care l-a achiziționat familia sa. Tânăra povesteste tot. De la lumina rachetelor și până la zgomotul bombelor, care sunt, de altfel, singura lumină și unicele sunete care se aud în aceste zile din Gaza. Casa i se cutremură. Nu știe dacă mâine va fi următoarea. Nu știe ce se va întâmpla nici în seara care urmează.
"Asta e la mine în cartier. Nu mă pot opri din plâns. Aş putea muri în seara asta”, scrie Farah Baker pe Twitter. "Întreaga casă se cutremură şi ai impresia în orice moment că o să explodeze”, scrie Farah pe Twitter. ”Aud sunetul bombelor israeliene de 16 ani, dar tot nu mă pot obișnui cu el”.
"Alimentarea cu curent electric a fost întreruptă şi stăteam pe întuneric. Singurele lumini pe care le puteam vedea erau cele de la rachete şi de la drone. Şi singurul sunet care se aude este cel făcut de bombe", este un alt mesaj.
"Vor să lovească Hamas şi ne pedepsesc pe toţi. Este nedrept. Voi încerca să opresc acest lucru când mă fac mai mare. De aceea vreau să studiez dreptul”, comtinuă tanara palestinianca.
Peste 1300 de palestinieni şi-au pierdut viaţa în cele trei săptămâni de când a reizbucnit conflictul dintre Israel şi Hamas. Zeci de copii au căzut victime tirurilor de rachete.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Recomandările noastre
Marea Resetare: Reîntoarcerea Fascismului
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)