DECLARAŢIE HALUCINANTĂ a preşedintelui SUA: "Nu încerc să aflu de unde au fost obţinute informaţiile"
Preşedintele Statelor Unite, Barack Obama, a declarat, într-un interviu acordat postului NBC, că nu întreabă serviciile secrete de unde obţin informaţiile despre ţările şi guvernele aliate, atunci când i se prezintă rapoarte, el cerând clarificări despre sursele informaţiilor culese numai atunci când acestea fac referire la state ostile sau la terorişti, consemnează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Totodată, preşedintele american a recunoscut faptul că este implicat în operaţiunile serviciilor secrete în acele situaţii când există ameninţări reale pentru SUA.
Barack Obama nu a lămurit în acest interviu dacă ştia de amploarea operaţiunilor de spionaj desfăşurate de Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) şi dezvăluite de Edward Snowden, una dintre acestea fiind interceptarea telefonului cancelarului german Angela Merkel.
"Când mi se prezintă rapoarte, dacă ele se referă în mod special la aliaţi, precum Germania, nu încerc să aflu de unde au fost obţinute informaţiile. Dar, dacă vorbim de Al-Qaida, sau de state ce reprezintă o ameninţare pentru SUA, atunci nu sunt interesat doar de aceste informaţii, ci şi de modul în care au fost obţinute, pentru că acest lucru este foarte important", a precizat liderul de la Casa Albă.
Totodată, preşedintele american a recunoscut faptul că este implicat în operaţiunile serviciilor secrete în acele situaţii când există ameninţări reale pentru SUA.
Barack Obama nu a lămurit în acest interviu dacă ştia de amploarea operaţiunilor de spionaj desfăşurate de Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) şi dezvăluite de Edward Snowden, una dintre acestea fiind interceptarea telefonului cancelarului german Angela Merkel.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Corupția și mafia homosexuală din BOR și Sistem, expuse la Realitatea Plus. Postul TV difuzează controversatul film ”21 de Rubini” chiar a doua zi de Paști. ACTUALIZARE - Cronici
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Recomandările noastre
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)