DNA: Cele 3 judecătoare care au anulat condamnarea lui Dinel Staicu, URMĂRITE PENAL
Judecătoarele Liliana Bădescu și Dumitrița Piciarcă de la Curtea de Apel București și Veronica Cîrstoiu, fost magistrat la aceeași instanță, au fost puse sub urmărire penală de procurorii DNA pentru abuz în serviciu și favorizarea infractorului, după ce acestea au admis o contestație prin care au anulat o condamnare de șapte ani de închisoare a omului de afaceri Dinel Staicu, informează Agerpress.
Potrivit unui comunicat al DNA, urmărirea penală față de cele trei judecătoare, având calitatea de suspect, se efectuează ca urmare a infirmării a rezoluției de scoatere de sub urmărire penală, dispusă de procurorii DNA la data de 7 august 2012, a redeschiderii și a reluării urmăririi penale, apreciindu-se că soluția adoptată inițial în cauză este nelegală.
Ca urmare a admiterii contestației în anulare, Dinel Staicu a obținut un avantaj patrimonial, constând în desființarea obligațiilor civile, în cuantum de 18.839.684 lei, către Banca Internațională a Religiilor, (prin lichidator judiciar R.V.A. Insolvency Specialists SPRL), cu caracter definitiv, cu consecința vătămării intereselor legale ale părții civile.

Efectuarea urmăririi penale dispuse față de cele trei suspecte are în vedere existența unor date și probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în calitate de judecătoare la Curtea de Apel București, cele trei și-au îndeplinit în mod defectuos atribuțiile de serviciu, cu prilejul emiterii deciziei penale nr. 381/22.02.2012. Decizia viza admiterea contestației în anulare depuse de Nuțu (fost Staicu) Dinel față de o hotărâre prin care, anterior, un alt complet al aceleiași instanțe îl condamnase definitiv la pedeapsa închisorii pe o durată de 7 ani, declară procurorii.
Ca urmare a admiterii contestației în anulare, Dinel Staicu a obținut un avantaj patrimonial, constând în desființarea obligațiilor civile, în cuantum de 18.839.684 lei, către Banca Internațională a Religiilor, (prin lichidator judiciar R.V.A. Insolvency Specialists SPRL), cu caracter definitiv, cu consecința vătămării intereselor legale ale părții civile.
Efectele aceleiași hotărâri judecătorești s-au constituit într-un ajutor efectiv dat condamnatului Nuțu (fost Staicu) Dinel, căruia i s-a anulat obligația de a executa pedeapsa definitivă din dosarul penal nr. 14165/4/2006, în care acesta fusese condamnat pentru complicitate la infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor, în formă continuată, se arată în comunicatul de presă.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)