ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Un document revelat public în acest week-end arată cum sunt depistaţi teroriştii în SUA după comportamentul pe care îl au.

[P] Maria, Regina României. Jurnal de Război, ediție integrală, necenzurată - comanda online

Diferitele date comportamentale sunt punctate. Astfel, agitaţia, fluieratul, palmele transpirate primesc un punct. Aroganța, o privire rece sau postura rigidă două puncte. Acestea sunt doar câteva dintre semnele suspecte pe care ofițerii TSA (Administrația Securității Transporturilor) din SUA trebuie să le urmărească la călători, în aeroporturi, potrivit unui document confidențial.

Lista aceasta de verificare a comportamentului suspect al călătorilor din aeroporturile din SUA face parte din controversatul program al TSA de a identifica potențiali teroriști. Ofiţerii TSA trebuie să identifice, prin tehnici specifice de observare, semnele ce indică stresul sau încercarea de a le înșela vigilenţa.

Programul din SUA foloseşte ofițeri special instruiți, numiţi ofiţeri de detectare a comportamentului, ce vizionează și interacționează cu pasagerii care trec prin zona de verificare din aeroporturi. Documentul care listează criteriile folosite de ofiţerii TSA nu este clasificat, dar a fost ţinut cât mai secret cu putinţă de către TSA și nu a fost cunoscut public până acum.

Pe lista semnelor care îl aduc pe un anumit călător în diferite stadii de verificare se află elemente, precum faptul că pare a fi deghizat, indice care valorează trei puncte, ori faptul că i se... mişcă ciudat mărul lui Adam.

Mulţi indicatori, precum faptul că subiectul urmăririi tremură sau soseşte prea târziu pentru zbor, par să confirme acuzațiile deja formulate, conform cărora programul ia în colimator semne și emoții comune pentru prea multe persoane care zboară cu avionul.