Darren Cahill pune capăt colaborării cu Simona Halep
Simona Halep și Darren Cahill nu vor mai colabora începând cu 2019. Anunțul a fost făcut de antrenorul australian și confirmat de numărul 1 mondial.
„Aș vrea să anunț că eu și Simona nu vom mai continua împreună în 2019 din motive ce țin de familia mea”, a anunțat Cahill, într-un mesaj pe Instagram, citat de WTA.
Simona Halep a confirmat și a completat mesajul antrenorului care a ajutat-o să obțină primul său titlu de Grand Slam, la Roland Garros: „Îți mulțumesc atât de mult Darren Cahill pentru munca imensă și incredibilul suport pe care mi l-ai acordat în ultimii 4 ani. Am fost atât de norocoasă să particip în călătoria aceasta alături de tine. Îți urez ție și familiei toate cele bune și sper să ne vedem curând”.
După o perioadă în care m-am gândit foarte mult, după multe discuții și după mulți ani în care am petrecut peste 30 de săptămâni pe an departe de familia mea, am luat decizia de a lua o pauză de 12 luni din a mai antrena pentru a-mi susține copiii, care intră într-o perioadă importantă a vieții, fiind în ani terminali la liceu.
Vreau să-i mulțumesc Simonei pentru patru ani fantastici. Empatia ei, personalitatea sa, etica în munca pe care o depune, generozitatea și profesionalismul m-au făcut să stau alături de ea cu plăcere, din postura de antrenor.
Este o femeie tânăr cu clasă și o persoană pe care o respect mult, ceea ce e mult mai important decât orice rezultat obținut.
Am avut un job de vis și vreau să-i mulțumesc pentru că a făcut să fie așa, dar și pentru oportunitatea de a lucra cu cineva talentat și dedicat precum este ea”, a transmis Darren Cahill.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Ungaria, sfidare totală în România: Un demnitar ungur s-a plimbat prin Transilvania timp de 3 zile fără să menționeze o singură dată numele României
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Recomandările noastre
Secțiuni: Sport
Persoane: Darren Cahill Simona Halep
Subiecte: Antrenor Simona Halep
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)