De ce se amână dosarul EADS: Un personaj important din partidul lui Merkel ar fi implicat
Jurnalistul Robert Turcescu face o nouă dezvăluire importantă, pe blogul personal, despre megadosarul EADS.
[p] LIBRARIE.NET - Cărţile pe care le cauţi
Conform informațiilor puse cap la cap de Robert Turcescu, un posibil motiv al amânării detonării dosarul EADS ar fi potențiala implicare a unui personaj cheie din Germania, mai exact șeful tinerilor din partidul Angelei Merkel, care ar fi într-o relație apropiată cu Phillip Missfelder, cel care care ar fi văzut drept succesorul actualului cancelar al Germaniei.
Este vorba despre Daniel Walther, șef al tinerilor CDU (partidul Angelei Merkel), care este angajat al companiei Cassidian, care face parte din concernul EADS. Firma Cassidian este prim-contractor al EADS în România și s-a ocupat de controversatul proiect de securizare a frontierelor.
"Marile probleme ridicate de ancheta EADS nu sînt la Bucureşti. Ele sînt la Berlin", conform turcescu.ro.
În urmă cu doar o zi, procurorul șef al DNA, Laura Codruța Kovesi, a precizat că instituția pe care o conduce are în lucru acest dosar EADS și că opinia publică va fi anunțată în momentul în care se va începe urmărirea penală pe numele celor implicați.
„Dosarul EADS se află în lucru, când o să înceapă urmărirea penală faţă de persoane o să vă spun”, le-a declarat Kovesi jurnaliştilor aflați la un eveniment al Grupului de Dialog Social, fără a preciza însă dacă s-a început urmărirea penală in rem (asupra faptei). De asemenea, într-un interviu recent oferit celor de la ziare.com, procurorul şef al DNA declara că valoarea contractelor Microsoft şi EADS depășeste un miliard de euro.
Citeşte mai departe aici
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)