De luna viitoare, pe străzile din București vor circula autobuze electrice
Primăria Capitalei va primi gratuit de la o companie chineză spre testare timp de două luni două astfel de vehicule electrice. Autobuzele electrice se încarcă pe timpul nopții și au o autonomie de aproximativ 250 de kilometri. Costul unui asemenea autobuz este de aproximativ 400.000 euro. Autobuzele sunt ecologice, iar combustibilul costă mult mai puțin.
Saptamanile indragostitilor: 2-15 februarie. Toate ofertele
"În martie vor veni două autobuze electrice cu trei uși pe care le vom putea folosi gratuit timp de două luni. A fost semnat deja un protocol, în acest sens", a declarat Ion Dedu, directorul executiv al Direcției de Transporturi din cadrul Primăriei Capitalei.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)