”Dieselgate”, faza Mercedes
Practica mincinoasă în privința emisiilor poluante pare să fie o tradiție a industriei auto germane. După Volkswagen sau Audi, și grupul Daimler trebuie să cheme în service aproape 775.000 de vehicule Mercedes-Benz vândute în Europa. Acestea sunt dotate cu softuri ilegale pentru controlul emisiilor poluante, anunță Ministerul german al Transporturilor, citat de publicația Handelsblatt.
Anunțul a fost făcut după întâlnirea pe care ministrul Andreas Scheuer a avut-o cu directorul general al grupului auto Daimler, Dieter Zetsche. În urma verificărilor, Autoritatea germană pentru transport rutier (KBA) a depistat că vehicule Mercedes-Benz cu motoare diesel sunt dotate cu softuri ilegale pentru controlul emisiilor. Astfel de dispozitive au fost depistate la modele Mercedes Transporter Vito, la Mercedes GLC și la Mercedes C-Klasse. Guvernul de la Berlin a ordonat chemarea imediată în service a celor 238.000 de vehicule purtătoare ale softului mincinos, înmatriculate în Germania.
Un scandal de proporții a lovit industria auto germană după ce în toamna lui 2015 Agenția pentru Protecția Mediului a Statelor Unite a avertizat producătorul de autoturisme Volkswagen cu privire la programarea frauduloasă a motoarelor diesel TDI produse în intervalul 2009-2015. Acestea respectau normele de poluare în materie de oxizi de azot doar în condiții de laborator, depășind de până la 35 de ori limita legală în condiții normale de funcționare. Volkswagen a admis caracterul fraudulos al practicii și că aproximativ 11 milioane de masini sunt afectate la nivel mondial.
Scandalul, supranumit ”Dieselgate”, a dus la o scădere considerabilă a prețului acțiunilor companiei, la demisia șefului acesteia și la suspendarea a numeroși manageri din cadrul grupului. Compania a pregătit 7.3 miliarde de dolari pentru a rectifica problema, urmând să modifice autovehiculele afectate în cadrul unei campanii internaționale de rechemare în service. În România, Registrul Auto Român a încetat să elibereze documente de înregistrare pentru autoturismele Volkswagen echipate cu motor diesel Euro 5. Scandalul nu a ocolit nici marca Audi, zeci de mii de mașini de diferite modele fiind obligate să revină în service din același motiv.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
Ucraina, Cerul cel mai Ostil pe care l-au întâlnit vreodată avioanele F-16
Recomandările noastre
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
S-a predat Donald Trump? – Statul Paralel pare că îi pregătește un nou mandat la Casa Albă
Suprema biruință a poeziei “Ridică-te, Gheorghe, Ridică-te, Ioane!” și a Poetului Radu Gyr! Duhul lui Radu Gyr este viu, în pofida brucanilor care l-au condamnat la moarte!
Comisia Federală de Comunicații din SUA știa că telefoanele mobile depășesc limitele de radiații permise, dar a ascuns informația față de public și instanțe – Cum a fost protejată marea industrie în detrimentul sănătății oamenilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)