"Dispărut" în timpul vizitei subsecretarului de stat american, Ponta reapare la TV
Premierul Victor Ponta a "dispărut" în timpul vizitei pe care subsecretarul de stat american pentru afaceri europene si eurasiatice, Victoria Nuland, a efectuat-o în România, însă reapare imediat ce reprezentantul SUA a plecat. Astfel, Ponta va fi prezent, duminică seara, în platoul postului Antena 3, fiind invitat la emisiunea lui Mihai Gâdea, Sinteza Zilei.
De altfel, în zilele în care a fost de negăsit, liderul PSD şi-a făcut timp pentru a-i ura "La mulţi ani" lui Gâdea printr-o postare pe un site de socializare. Victor Ponta a "dispărut" înainte ca doamna Nuland să ajungă în România, nici măcar colegii din Guvern neştiind unde s-a aflat premierul. În absenţa şefului Guvernului, subsecretarul de stat american s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu şi cu ministrul Afacerilor Externe, Titus Corlățean.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Recomandările noastre
Când Mântuitorul a coborât de ÎNVIERE în minele și iadul TEMNIȚELOR BOLȘEVICE, alături de Părintele Justin și alți martiri ai neamului românesc: O lumină a trecut peste inima mea și am strigat tare: HRISTOS A ÎNVIAT, FRAȚILOR!
Cititoare ActiveNews din Sistemul Medical: Unora plandemonia le-a prăjit creierul. Nimeni nu stie cât chin îndură cei vaxxați și câte turbo-cancere în stadiul IV vedem. NU, lumea nu este pregătită sa afle adevărul despre serurile experimentale!
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)