Dosarul Rompetrol, în care e acuzat Dinu Patriciu, din nou în instanță
Marți, magistrații Curții de Apel reiau judecarea dosarului Rompetrol în care Dinu Patriciu a fost inculpat pentru delapidare şi manipularea pieţei de capital, avocaţii şi moştenitorii lui Dinu Patriciu trebuind să depună la instanţă certificatul de deces, iar magistraţii vor decide încetarea procesului faţă de omul de afaceri, informează Digi24.
Judecătorii ar putea să decidă ca, pe viitor, răspunderea pentru recuperarea prejudiciului să revină moştenitorilor, astfel încât aceştia să îl plătească în cazul în care va fi dată o hotărâre definitivă şi irevocabilă în acest sens, procesul, aflat în fază finală la Curtea de Apel Bucureşti, continuând în ceea ce îi priveşte pe ceilalţi inculpaţi, printre care senatorul Sorin Roşca Stănescu şi fostul ministru Sorin Pantiş. În primă instanţă, toţi au fost achitaţi de magistraţii de la Tribunalul Bucureşti.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Bomba silențioasă a lui Rafila: OMS anunță azi că ”tocmai a semnat cu România Strategia de Cooperare 2024 - 2030”. REACȚII
A știut directorul Hellvig de activitățile suspecte ale marilor rezerviști, Coldea & Co? Răspunsul lui: Da!
Statul subteran, dezgropat de jurnaliștii de la Realitatea PLUS: Dinamitarea rețelei de infractori conduse de Coldea
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)