Drona misterioasă NU a filmat PRĂBUŞIREA elicopterului SMURD. Ce se află DE FAPT pe imagini
Drona misterioasă despre care s-a spus că a filmat accidentul de elicopter din lacul Siutghiol nu a filmat prăbuşirea aparatului de zbor, aşa cum s-a sugerat până acum. Asta pentru că proproetarul şi operatorul ei a ajuns în zonă la câteva minute după tragedie.
Livrare gratuita in 24 de ore!
El şi-a instalat echipamentele şi a lansat drona după ce primul echipaj de urgenţă ajunsese la faţa locului şi se pregătea sa intervină.
Drona a filmat însă ultimele clipe de viaţă ale singurului supravieţuitor, cel pe care martorii l-au auzit strigând după ajutor.
Filmarea a ajuns vineri în posesia procurorilor, care o vor analiza în ancheta pe care o instrumentează.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)