Duminică, cea mai lungă zi din an: în această noapte dăm ceasurile cu o oră în urmă. Și CFR Călători trece la ora de iarnă
CFR Călători va trece în activitatea de transport feroviar la ora Europei Orientale, în noaptea de sâmbătă spre duminică, când ora 4,00 devine ora 3,00.
În noaptea de 26 spre 27 octombrie 2013, când ora 4,00 devine ora 3,00, toate trenurile de călători care au ora de plecare din staţiile de formare după ora 4,00, vor pleca la orele din mersul de tren în vigoare, respectând ora Europei Orientale.
Trenurile de călători aflate în circulaţie după ora 4,00, ora oficială de vară, vor opri în staţiile din parcurs stabilite, unde vor staţiona până la ora de plecare din orarul în vigoare după noua oră a Europei Orientale, iar trenurile care mai au de parcurs o distanţă scurtă până la staţia finală îşi vor continua mersul până la destinaţie.
Vor fi afectate de schimbarea de oră un număr de 65 de trenuri, respectiv 32 InterRegio, 31 Regio şi două InterCity.
Având în vedere că şi în ţările vecine trecerea de la ora de vară la ora Europei Orientale oficială se face în aceeaşi zi de duminică, 28 octombrie 2013, între staţiile de frontieră cu Republica Moldova, Ungaria, Serbia, Bulgaria şi Ucraina, trenurile vor circula după orariile din mersul de tren în vigoare.
Prin introducerea orei de vară s-a urmărit să se beneficieze cât mai mult de lumina naturală şi să se reducă seara folosirea luminii artificiale. De aceea, primavara cesurile se dau înainte cu o oră, iar toamna se dau înapoi, câştigându-se practic o oră.
Vor da ceasurile cu o ora înapoi 70 de ţări din Europa şi Statele Unite ale Americii, în cel puţin o parte a teritoriului lor.
Marea Britanie, Irlanda şi Portugalia vor reveni la ora GMT. Spania, Austria, Belgia, Republica Cehă, Danemarca, Franţa, Germania, Ungaria, Italia, Luxemburg, Malta, Polonia, Slovacia, Slovenia, Suedia şi Olanda vor fixa ceasurile la ora GMT+1. Iar, Cipru, Estonia, Finlanda, Grecia, Letonia şi Lituania îşi vor potrivi ceasurile la ora GMT+2.
În România, începând din 1998 trecerea la ora de vara se face în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarnă, în ultima duminică a lunii octombrie.
Unicul stat important care nu a introdus acest sistem este Japonia. Ţările ecuatoriale şi tropicale nu recurg, în general, la ora de vara. De la 1 mai 1980, China are o singură zona de timp şi a utilizat ora de vara din 1986 până în 1991, încetând să o mai facă de atunci.
Ideea orei de vara a fost lansată pentru prima oară de omul de ştiinţă american Benjamin Franklin în 1784, într-un eseu intitulat “Un proiect economic”. Conceptul sau a fost susţinut şi de constructorul englez William Willet care propunea în 1907 că în fiecare din cele patru duminici ale lunii aprilie să se dea ceasul înainte cu câte 20 de minute, şi apoi cu câte 20 de minute în urmă în cele patru duminici ale lunii septembrie.
Ora de vara a fost aplicată în timpul Primului Război Mondial de câteva ţări din Europa. Au urmat ani în care introducerea orei de vara a fost propusă de mai multe ori, dar respinsă. Pentru o perioada mai îndelungată a fost aplicată şi în SUA, în timpul celui de al Doilea Război Mondial, între 3 februarie 1942 - 30 septembrie 1945.
În România, orarul de vara a fost introdus pentru prima dată, fără prea mare succes, în 1932, prin Legea pentru stabilirea orei oficiale în România, între 22 mai şi 2 octombrie. Din 1933 şi până în 1940, când s-a renunţat la acest obicei, ora de vară era introdusă în prima duminică din aprilie, până în prima duminică a lui octombrie.
Începând cu anul 1979, ora de vara a fost instituită permanent în ţară noastră şi, până în anul 1997, trecerea la ora de vara s-a făcut în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarnă, în ultima duminică a lunii septembrie. Începând din 1998 trecerea la ora de vara se face în ultima duminică a lunii martie, iar la ora de iarnă, în ultima duminică a lunii octombrie.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)

Pe același subiect
Analiza ”Prafului Saharian”: arsenic, bariu, nichel, zinc, fier, aluminiu. Cum au acționat alte state în timp ce oficialitățile din România tac mâlc. Documente de la Institutul de Inginerie Chimică din Bosnia
”Praful Saharian” - ”Teoria Conspirației”: ”Scoateți magneții. Puneți întrebări!” De ce autoritățile nu oferă nici o explicație despre compușii particulelor de pe cuprinsul României? Au murit ”experții” DSP? VIDEO
Iohannis în postură perfectă de chelner la Seul. FOTOGRAFIA ZILEI
Recomandările noastre
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)